Dimineața și seara stăteam la baraca de tir cîștigam
obiectelei albi pe care îi dăruiam cu generozitate
odată a venit o persoană avea sprîncene pictate
o iubeam nemaipomenit așteptam să-mi vorbească
avea o plasă neagră pe picioare
o îmbrăcam mă plimba cu ea prin oraș
ceilalți erau liniștiți ce conta o persoană
își trăgeau bezna pe cap ca pe o pătură călduroasă
câțiva făceau și glume ea îmi punea o mică mînă pe umăr
pe calea Floreasca
pe acolo nu mai știu când fusese un hipodrom noaptea
se mai auzea tropotul cailor
cîte un jokeu trecea plîngînd în hohote prin mijlocul
străzii
eu nu scoteam o vorbă ea mă ținea de umăr
ceilalți își rezemau coatele de masă se bucurau de
fiecare fum de țigare
Din volumul Gellu Naum, Descrierea turnului, Editura Litera, București 1975