Asesoft Net, furnizor de soluții și servicii IT din grupul Asesoft și dezvoltator al platformei de e-commerce ShopMania BIZ, a finalizat preluarea Live2c.ro, o aplicație de comerț electronic care oferă facilități specializate pentru crearea unui magazin online.

Oficialii companiei nu au oferit mai multe detalii despre valoarea achiziției dar au declarat faptul că aceasta face parte din planurile de extindere a soluției de e-commerce Shopmania BIZ, disponibilă în cincisprezece țări.

“Această achiziție va ajuta Asesoft Net să consolideze și să extindă platforma de comerț electronic ShopMania BIZ, atât pe plan local cât și la nivel internațional”, a declarat Arthur Rădulescu, director general Asesoft Net.

În urma preluării, cele două branduri, ShopMania BIZ și Live2c, vor activa o perioadă în paralel urmând ca, ulterior, brandul Live2c să fie absorbit complet. Operațiunile, know-how-ul, portofoliul de clienți și proiectele secundare dezvoltate de Live2c vor fi integrate complet în sistemul ShopMania BIZ.

ShopMania BIZ, platforma de comerț electronic ce permite crearea de magazine online, a fost lansată în ultimul trimestru al anului trecut în România, Statele Unite ale Americii și India, fiind extinsă la începutul acestui an în alte douăsprezece țări, printre care Olanda, Portugalia, Rusia, Spania, Italia și Ungaria.

Oficialii companiei Asesoft Net estimează că, până la finalul acestui an, vor fi create, prin platforma ShopMania BIZ, aproximativ 6.000 de magazine online în România și peste 10.000 în celelalte țări în care activează.