Proiectul de lege de înființare a Autorității de Supra­veghere Financiară (ASF), instituție care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieței de capital, a asi­gurărilor și pen­siilor private, a pșrimit azi vot favorabil în plenul Senatului, forul decizional.

“Plenul Senatului a votat favorabil înființarea ASF. Legea de înființare a ASF va merge spre promulgare la Președintele României și dacă nu sunt modificări, va merge spre publicare în Monitorul Oficial, moment din care legea va începe să aibă efecte”, a spus senatorul PNL Ovidiu Marian.

ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri, doar cinci dintre aceștia, președintele, prim-vice­pre­șe­dintele și trei vicepreședinți, având funcții de execuție. Cei trei vicepreședinți vor fi responsabili de câte o piață financiară în parte: piața de capital, asigurări și pensii private. Restul de 12 membri nu au dreptul la cabinet și vor fi remunerați doar în baza indemnizației de ședință, nu a unei indemnizații lunare. Consiliul va fi cel care va întocmi organigrama noii instituții și va decide asupra necesarului de personal și a salariilor. În prezent, cele trei comisii autonome de supraveghere a pieței de capital, asigurărilor și pensiilor private au 450 de angajați și au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariații.

Între timp se duc discuțiile intense pentru cine să ocupe cele 17 locuri în conducerea ASF, dintre care doar cinci au man­date executive, iar restul de 12 nu au drept de cabinet. Dan Radu Rușanu, vicepreședintele PNL, ar fi în “pole po-sition” pentru preluarea funcției de președinte, iar Daniel Dă­ianu, fost ministru de finanțe, ar putea deține funcția de prim-vicepreședinte. Parla­mentul, în baza propunerilor făcute de partidele politice, va numi cei 17 conducători ai ASF.