Acționarii și persoanele semnificative ai asigurătorilor au obligația să îndeplinească permanent criteriile în baza cărora au primit aprobarea ASF, precum și să comunice în scris autorității orice modificare a condițiilor care au stat la baza aprobării lor, potrit unui proiect de normă al ASF.
“Acționarii semnificativi direcți și/sau indirecți ai asigurătorului, precum și persoanele semnificative ale acestuia au obligația să îndeplinească permanent cerințele și criteriile în baza cărora au fost aprobați. Persoanele menționate au obligația să comunice în scris Autorității de Supraveghere Financiară orice modificare a condițiilor și informațiilor furnizate care au stat la baza aprobării lor. ASF poate reevalua îndeplinirea cerințelor și criteriilor în baza cărora au fost aprobate persoanele menționate ori de câte ori apar informații și/sau documente noi relevante, ca urmare a comunicărilor sau obținute independent de acestea”, se arată într-un proiect de normă al ASF publicat de instituție.
În scopul promovării stabilității pieței de asigurări din România și al protejării intereselor asiguraților, în situația în care condițiile care au stat la baza aprobării acționarilor și persoanele semnificative nu mai sunt îndeplinite, ASF poate dispune oricare dintre măsurile prevăzute de lege, inclusiv retragerea aprobării acordate, suspendarea temporară a exercitării drepturilor de vot corespunzătoare și/sau înstrăinarea acțiunilor deținute, după caz, se mai spune în document.
“Pentru realizarea evaluărilor prevăzute de prezentele norme, ASF poate utiliza, alături de informațiile și documentele furnizate de persoanele evaluate, orice alte informații relevante obținute în urma analizelor proprii, cu sprijinul altor autorități competente din România sau din alte state ori provenite din alte surse”, se arată în document.
ASF vrea să modifice legislația secundară și cu privire la aportul acționarilor la capitalul social al asigurătorilor. Astfel, sumele destinate participării la capitalul social al asigurătorului trebuie să provină din surse licite, dovedite prin documente certe, iar mecanismul de finanțare trebuie să fie transparent.
“În acest sens, se va demonstra cel puțin că fondurile respective sunt virate prin intermediul unor instituții financiar-bancare care fac obiectul supravegherii de către autorități competente din state membre ori din state terțe considerate ca având sisteme echivalente celor din Uniunea Europeană de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului”, se spune în proiectul de normă.
Tribunalul București a hotărât, la 30 ianuarie, la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, și a fostului director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac.
Prin aceeași hotărâre a instanței, Radu Mustățea, membru în CA al Carpatica Asig, a primit interdicție de a părăsi țara timp de 30 de zile.
Ulterior, Curtea de Apel București decis să mențină hotărârile Tribunalului București.
Potrivit DNA, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, cumpărare de influență, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals.
Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorității de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influență, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
În cazul lui Mustățea – membru în CA al Carpatica Asig și președintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România -, anchetatorii precizează că acesta este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influență, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și uz de fals.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.02.2014