Compania de asigurari Asiban a avut incasari din prime brute de 501 miliarde lei anul trecut (15,2 mil. $), cu 46% mai mult, in lei, fata de anul anterior. In dolari, prime brute incasate au crescut cu aproape 30%.
“Incasarile au fost mai mari cu 40 miliarde de lei decat previziunile facute la inceputul anului”, a spus Mugurel Ceraceanu, director general al companiei.
Majoritatea incasarilor provin din politele auto (35%), urmate de risc financiar, property (asigurari de incendiu si alte daune la bunuri) si de asigurari de viata (sub 10%). Primele totale subscrise au fost anul trecut de 787 miliarde lei.
Profitul companiei a fost de 80 miliarde lei anul trecut, fata de 55 miliarde lei in 2001. Asiban ramane probabil astfel una dintre cele mai profitabile companii de asigurari de viata din Romania. Pentru anul trecut nu sunt inca date disponibile, dar in 2001 Asiban a fost a doua companie de asigurari din punct de vedere al profitului, dupa Asirom.
In 2001, volumul primelor brute incasate de Asiban pentru toate tipurile de asigurari a fost de 344 miliarde de lei, din care polite de viata au insumat peste 36 miliarde de lei.
Pentru 2003, Ceraceanu estimeaza o crestere a incasarilor din prime brute de peste 35%.
Asiban se va muta anul acest intr-un nou sediu, o cladire cumparata in iunie anul trecut cu 25 miliarde de lei, care va fi finalizata in a doua parte a anului.
Asiban are un capital social de 60 de miliarde de lei, care va fi majorat in prima jumatate a acestui an. Actionarii companiei sunt Banca Comerciala Romana (BCR), BRD-Societe Generale, CEC, Banca Transilvania si Intreprinderea de Semnalizari si Automatizari, fiecare cu o participatie de 20%.
Asiban are aproximativ 450 de angajati, o retea de sucursale in fiecare judet al tarii si 10 puncte de lucru.
Compania a avut in 2001 o cota de piata de 3,9% pe piata asigurarilor generale. Pentru 2002 datele nu sunt disponibile, dar daca piata asigurarilor generale a fost anul trecut de 345 miloane $, asa cum se estimeaza, cota de piata a companiei a crescut la 4,3%.
Asiban este una dintre putinele companii de asigurari de top din Romania care mai are capital romanesc, in conditiile in care pe piata asigurarilor au intrat in ultimii ani mari nume de pe piata internationala: AIG, Allianz, Interamerican, Generali, ING Nederlanden sau Aviva. sorin.pislaru@zf.ro
Bănci și Asigurări
Asiban: incasari din prime brute de 15,2 mil. dolari
Compania de asigurari Asiban a avut incasari din prime brute de 501 miliarde lei anul trecut (15,2 mil. $), cu 46% mai mult, in lei, fata de anul anterior. In dolari, prime brute incasate au crescut cu aproape 30%. "Incasarile au fost mai mari cu 40 miliarde de lei decat previziunile facute la inceputul anului", a spus Mugurel Ceraceanu, director general al companiei