Companiile de asigurări au plătit despăgubiri de peste 5 mil. euro în urma inundațiilor din vară și au constituit rezerve de daună de 15,5 mil. euro, din care se vor face plăți pe măsură ce dosarele vor fi instrumentate, a declarat Angela Toncescu, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

“Aproximativ 4.500 de asigurați au fost despăgubiți după inundațiile din vară. Acesta este un semnal că societățile de asigurare își respectă angajamentele, mai ales în contextul în care sistemul de asigurare a locuințelor, ca de altfel orice proiect nou, a trezit temeri, reticență sau chiar suspiciuni în rândul populației”, a spus Toncescu în cadrul unui seminar organizat de Media XPRIMM. Președintele CSA a precizat că startul sistemului de asigurare a locuințelor la jumătatea lunii iulie a fost “un lucru bun” pentru că inundațiile și celelalte catastrofe naturale nu așteaptă ca sistemul să fie perfect pentru a se manifesta. “Trebuie risipită impresia că pagubele pot fi acoperite doar de la bugetul de stat.” Toncescu estimează că până la jumătatea anului viitor 50% din proprietarii de locuințe din România vor încheia polițe de asigurare. După trei luni de la emiterea primei polițe de asigurare obligatorie a locuinței au fost asigurate circa 75.000 de case și apartamente, ceea ce înseamnă o medie de 1.200 de polițe încheiate în fiecare zi, potrivit datelor prezentate de Marius Bulugea, președintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite polițele respective. În România, există peste opt milioane de locuințe, mai puțin de 20% dintre acestea fiind asigurate printr-o poliță obligatorie sau facultativă.

Trei sferturi din locuințele asigurate până în prezent se află în mediul urban, aproape 22% fiind situate în București. Aproape 90% din locuințele pentru care a fost încheiată o asigurare obligatorie sunt încadrate în clasa A, pentru care se plătește o primă de 20 de euro pe an. Clădirile de tip A sunt cele construite din materiale rezistente (beton, cărămidă sau lemn), în timp ce locuințele de tip B sunt cele construite din materiale netratate, cum ar fi chirpiciul, pentru acestea prima de asigurare fiind de 10 euro pe an.

Ritmul vânzărilor a crescut de la circa 100-200 de polițe pe zi la startul sistemului la 1.500-1.900 de polițe pe zi în prezent.

“Am avut și zile în care s-au vândut mai mult de 2.000 de polițe pe zi, dar pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am fixat trebuie să ajungem la un ritm dublu”, a declarat Bulugea.

PAID-ul a vândut până acum polițe în toate județele țării prin intermediul tuturor celor 13 asigurători care sunt acționari ai companiei. Cele mai multe polițe au fost vândute de Astra Asigurări, Generali și Groupama.

“Startul asigurării obligatorii a locuințelor este foarte slab. Astra a vândut până acum circa 33.000 de polițe emise de PAID, aceasta și pentru că noi am avut în trecut programe de promovare a polițelor property. Agenții de asigurări și brokerii au însă o problemă destul de mare pentru că un comision de 1-2 euro pentru vânzarea unei polițe este prea mic”, a spus Radu Mustățea, președintele directoratului Astra Asigurări. El afirmă că în 30% din cazuri agenții companiei au reușit să vândă celor care au încheiat o asigurare obligatorie și o poliță facultativă.

Ileana Horvath, președintele Uniqa Asigurări, apreciază că în forma actuală legea are foarte multe lacune, dar că există foarte multe posibilități de îmbunătățire. De exemplu, ea susține introducerea obligativității încheierii asigurării de locuință la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de locuință. “Un alt pas ar fi ca această asigurare să fie un document obligatoriu la acordarea unui credit ipotecar”, a declarat Horvath.