Vânzările de asigurări de viață ar putea crește cu o singură cifră anul acesta, după un avans de 3% în 2010 din cauza persistenței incertitudinilor din economie și a lipsei stimulentelor fiscale, spun reprezentanții companiilor de profil.

“Cred că piața va crește anul acesta, însă nu ne putem aștepta la cifre semnificative. Ne confruntăm cu lipsa unui climat legislativ corespunzător care să crească încrederea oamenilor și să le ofere o motivație de a cumpăra asigurări de viață, pe care le privesc în acest moment ca pe o cheltuială suplimentară”, comentează Mihai Popescu, directorul general al Aviva.

Piața de asigurări de viață a crescut anul trecut datorită polițelor cu primă unică și garantarea capitalului investit, vândute de câteva companii, dar majoritatea jucătorilor au înregistrat scăderi ale afacerilor.

Theodor Alexandrescu, directorul general al Alico (fosta AIG Life), apreciază că segmentul de asigurări de viață va consemna în 2011 un ritm de creștere mai mare decât anul trecut, cel mai pesimist scenariu fiind acela în care primele brute subscrise pe acest segment vor rămâne la nivelul din 2010. El spune că Alico își va baza strategia pe creșterea vânzărilor de asigurări de sănătate și de polițe cu componentă de economisire.

“Clienții vor putea opta cu precădere pentru asigurări de deces, din accidente și îmbolnăviri, asigurări de sănătate, alături de cele care oferă beneficii de economisire”, a declarat Alexandrescu. El susține că Alico a avut anul trecut o creștere a afacerilor peste media pieței, potrivit datelor preliminare auditării, fără a oferi însă o cifră privind volumul primelor brute subscrise. Potrivit ultimelor date disponibile, compania a înregistrat subscrieri de 95 mil. lei (22 mil. euro) în primele patru luni din 2010, în creștere cu 10% față de perioada corespunzătoare din anul anterior.

Mihai Popescu spune că este puțin probabil ca sumele alocate de clienți pentru asigurările de viață să crească din cauza persistenței presiunilor pe venituri, astfel că se așteaptă la o menținere a primei medii la nivelul de anul trecut. Pe segmentul asigurărilor unit-linked (asigurări de viață cu componentă de economisire) prima medie a fost în 2010 de circa 400 de lei.

Totodată, asigurătorii se așteaptă ca numărul clienților care aleg să-și rezilieze contractele înainte de maturitate să continue să coboare după valul de răscumpărări anticipate din 2009, generat de teama scăderii randamentelor și nevoie de lichidități.