Societatile de asigurari si bancile au continuat in luna mai sa aduca bani de la actionarii majoritari din afara pentru a sustine continuarea operatiunilor intr-un ritm alert, majorarile de capital din sectorul financiar insumand peste 55 de milioane de euro.
In topul capitalului subscris s-a situat compania de asigurari Omniasig Vienna Insurance, care a adus peste
30 de milioane de euro din Austria, conform datelor de la Registrul Comertului.
Pe zona creditului ipotecar, compania specializata Domenia Credit a primit o injectie de capital de 11 milioane de euro. Intre timp, compania a inceput sa opereze sub brandul actionarului majoritar, grupul american GE Money.
Tot cu o majorare de capital de peste 10 milioane de euro figureaza si MKB Romexterra Bank, filiala locala a grupului ungar MKB, controlat la randul sau de banca germana Bayerische Landesbank. MKB Romexterra si-a majorat capitalul cu aproape 10,8 mil. euro in luna mai. Mai multe banci de talie mijlocie si mica au adus bani de la actionarii majoritari de la inceputul anului pentru a se incadra in cerintele Bancii Nationale si a putea continua creditarea in conditiile respectarii parametrilor de capitalizare.
In sectorul asigurarilor, AIG Life a adus 9,2 milioane de euro la capital.
De asemenea, datele din Registrul Comertului indica si infiintarea in luna mai a companiei de asigurari de viata a grupului olandez Aegon si care este programata sa-si inceapa operatiunile la toamna.
Aegon a venit pe piata locala anul trecut, cand a infiintat impreuna cu Banca Transilvania o companie de administrare de fonduri de pensii. Pentru inceput, olandezii au adus 3,14 milioane de euro pentru lansarea afacerilor pe piata asigurarilor de viata, Aegon fiind unul dintre cei mai puternici jucatori din lume.
Cu majorari de capital de circa jumatate de milion de euro figureaza compania de asigurari Euroins, Intesa Sanpaolo si HVB Banca pentru Locuinte, care intre timp a fost preluata de Raiffeisen Banca pentru Locuinte, fuziunea urmand sa se incheie pana la sfarsitul anului.
Bănci și Asigurări
Asiguratorii si bancherii au adus 55 mil. euro la capital
Societatile de asigurari si bancile au continuat in luna mai sa aduca bani de la actionarii majoritari din afara pentru a sustine continuarea operatiunilor intr-un ritm alert, majorarile de capital din sectorul financiar insumand peste 55 de milioane de euro