Profesorul Dinu C. Giurescu a preluat, de putin timp, insemnele functiei de director al Muzeului ?aranului Roman aâ¬â mostenire de valoare inestimabila, lasata noua de Horia Bernea. Dinu C. Giurescu este istoric si, in aceasta calitate, intentioneaza sa ofere muzeului perspectiva care ii lipsea.
– Ce loc ocupa cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii in preocuparile unui muzeu consacrat taranului roman?
– Cele doua mari sarbatori, Nasterea Domnului si Pastele aâ¬â adica Patimile si Invierea Domnului aâ¬â, sunt de doua ori importante pentru Muzeul ?aranului Roman, care le marcheaza prin organizarea de targuri de mesteri, la Florii si Craciun. O initiativa a fondatorului muzeului, artistul Horia Bernea, pe care o ducem mai departe si, fireste, specialistii din muzeu – in primul rand Geta Rosu, Irina Nicolau si Costion Nicolescu aâ¬â sunt direct implicati, impreuna cu colaboratorii lor, in organizarea acestor targuri.
– Ati fost numit recent in functia de director al Muzeului ?aranului Roman. V-ati gandit la innoiri sau imbunatatiri?
– Ceea ce ne propunem acum este sa deschidem muzeul publicului larg, pentru ca el nu a fost imaginat pentru o elita anume. Valori atat de importante pentru spiritualitatea noastra precum cele pe care le gazduim aici se cuvin cunoscute si intelese de un public cat mai larg. Salile vor ramane asa cum au fost gandite, dar vor fi puse la dispozitia vizitatorilor aâ¬â autohtoni sau straini aâ¬â scurte explicatii in limbile romana, germana, engleza, franceza: de ce se numeste o sala “Drumul Cruciiaâ¬?, de ce alta se numeste aâ¬oFocul, vantul si apaaâ¬?, iar altele aâ¬oMuncaaâ¬? ori aâ¬oLocuintaaâ¬?.
– Una dintre caracteristicile de baza ale spiritualitatii rurale romanesti este credinta in Dumnezeu. Ce pondere confera Muzeul ?aranului Roman acestei dimensiuni?
– Maxima. Una dintre ideile de baza ale structurarii muzeului a fost exact aceasta credinta seculara. De aceea si simbolul aâ¬â logo-ul muzeului aâ¬â este o turla de biserica. In afara de aâ¬oDrumul Cruciiaâ¬?, exista o sala de icoane, o serie intreaga de obiecte taranesti – nu de cult propriu zis, dar care servesc, de pilda, la imprimatul painii. Simbolul crucii apare pe multe dintre exponate. Sigur ca toate acestea constituie numai manifestarea exterioara a credintei. Dar in studiile de antropologie pe care le intocmeste sectia Irinei Nicolau se patrunde chiar in zona psihologiei religioase a taranului. Georgeta Rosu lucreaza acum la o teza de doctorat legata de o asemenea investigatie asupra unui fapt extraordinar, anume ca mai exista inca sate in care taranii isi ingroapa mortii in curtea casei. Pare de necrezut: ii ai acolo langa tine. Una dintre femeile intervievate chiar a spus: aâ¬oAici este mosul, aici tata si mama, iar acolo voi fi euaâ¬?. Vedeti, asadar, ca lumea satului – atat cat am reusit eu s-o cunosc si s-o inteleg aâ¬â este mult mai pregatita pentru moarte decat suntem noi. Nu se sperie de moarte. De altfel, exista si un proiect al muzeului, aâ¬oSpecialistii vietii si ai mortiiaâ¬?, in fapt o culegere de texte despre moarte care nu au nimic de-a face cu ceremonialul stiut de noi si cu binecunoscutele bocete. Sunt texte adunate din toata tara, care exprima mentalul taranului roman in fata mortii, mental care este mult mai solid decat al nostru, al orasenilor. La noi predomina spaima, la ei un soi de liniste, moartea fiind perceputa ca un fenomen firesc. E trecerea aâ¬odincoloaâ¬?, care trebuie intampinata ca orice al fenomen al vietii, pentru ca viata nu se termina aici. In mentalul rural, cei pe care i-ai pierdut sunt treji in minte, in suflet si reprezinta un reazem permanent.
– Asadar, Blaga avea dreptate cand spunea ca vesnicia s-a nascut la sat.
– Cu certitudine. Tocmai de aceea este foarte grav ce s-a intamplat dupa 1945: asaltul salbatic pe care regimul comunist l-a dat impotriva satului romanesc. Distrugerea acestuia a inceput o data cu confiscarea proprietatii individuale. Comunistii au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca taranul sa nu se mai sprijine pe valorile lui traditionale, ci sa devina o simpla unealta de lucru, care sa se invete cu furatul. Eu am auzit o taranca, in 1955, intr-un sat de deportati din Baragan, unde se afla tata dupa cinci ani si doua luni petrecuti la Sighet, spunandu-i alteia: aâ¬oHai, tata Leano, la furat!aâ¬?. Mergeau la colectiva ca sa mai ciupeasca niscai stiuleti de porumb sau altceva pentru nevoile proprii. Regimul comunist l-a transformat pe taran intr-un proletar agricol, asta este adevarul. Restul e retorica. E o lipsa totala de cinste sa mai sustii ca acele cooperative agricole de productie au reprezentat o forma superioara. Au reprezentat o forma de ingenunchere si de control, care a mers pana la distrugerea satului romanesc.
– Ce n-au reusit sa distruga comunistii?
– Acum intra in discutie rolul nostru. Atat Muzeul ?aranului Roman, cat si Muzeul Satului descopera astazi ca, in ciuda acestei distrugeri masive, mentalul n-a fost complet sfaramat. El se manifesta in aceste lucrari de arta sau de artizanat rural autentic. Ideea noastra nu este numai sa prezentam respectivele obiecte, ci sa aratam ca au utilitate si pentru omul modern. Sa-l convingem pe acesta ca poate sa-si amenajeze interiorul casei mai frumos si mai elegant, acum cand un kitsch si un prost gust infiorator au invadat viata noastra oraseneasca. Ma uit si ascult asa-zisa muzica populara din emisiunile TV: totul este o batjocura. Or, cultura taraneasca face parte din fiinta noastra nationala.
– Ce se va intampla cu ea in acest secol al globalizarii?
– Nu numai ca nu se va renunta la filonul national in care, asa cum spuneam, este perfect integrata cultura taraneasca, dar, mai mult, in momentul de fata asistam la o revigorare fara precedent a culturilor zonale, regionale. Integrarea in Europa, globalizarea, inseamna, dimpotriva, necesitatea absoluta de a-ti pastra identitatea. De aceea, vulgalizarea aâ¬â mahala in cel mai prost inteles al cuvantului aâ¬â pe care o propaga mediile de informare e tot atat de rea ca si aâ¬oCantarea Romanieiaâ¬? a regimului comunist. Nu-i nici o diferenta intre ele: ambele si-au batut joc de arta populara. Ei bine, in fata acestei ofensive uriase a prostului gust (al realizatorilor TV in primul rand, care dovedesc ca nu au nici un fel de orizont cultural), noi trebuie sa venim cu acele lucruri care inseamna eleganta, frumusete si liniste. Ca atare, muzeul nostru depune eforturi sa readuca in circuitul vietii cotidiene toate comorile de arta rurala si sa le incorporeze in universul orasenesc. Daca oamenii vor reusi incetul cu incetul sa descopere acel sentiment de bine pe care ti-l da contemplarea artei populare autentice, cred ca am reusit s-o integram in cotidian.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar