Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului se află în topul celor mai mari 20 de angajatori în patru din cele șase județe analizate până în prezent de redactorii ZF la rubrica „Economia județelor, la raport“. Datele de la Inspecția Muncii prezentate în analiza de astăzi arată că Direcția de asistență socială și protecția copilului din Bistrița se află pe locul 10 în topul celor mai mari angajatori din județ, iar informațiile publicate pe site-ul instituției arată că în această instituție există aproape 800 de angajați. În Bacău, aceeași direcție județeană ocupă locul 4 în topul celor mai mari angajatori, în Argeș este pe locul 9, iar în Alba pe poziția 16. Doar în două județe din cele analizate de ZF – Arad și Bihor – direcția de asistență socială nu intră în top 20 angajatori.
Aflate în subordinea consiliilor județene, direcțiile de asistență socială au sute de angajați care se ocupă de administrarea dosarelor persoanelor defavorizate, ale bătrânilor, ale persoanelor cu dizabilități sau ale copiilor abandonați sau maltratați.
În ultimii ani, profesorii, consultanții, dar și oamenii de afaceri au atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă structura populației pentru sustenabilitatea economiei: la o popu-lație stabilă de 20 de milioane de per-soane, există doar 3,1 milioane de angajați în sectorul privat, care susțin din taxe și contribuții cheltuielile cu salariile pentru 1,2 milioane de angajați bugetari, dar și prestațiile sociale pentru cei 8,2 milioane de be-neficiari – asistați social (dintre care cei mai mulți, peste 5 mi-lioane de persoane, sunt pensionari). Iar creșterea din ultimii ani a numărului de pensionari, de șomeri și de persoane defavorizate sau cu dizabilități a condus la înființarea unor structuri județene care să gestioneze toate dosarele „asistaților“. De aceea, în fiecare județ există în prezent direcții de asistență socială și protecția copilului, agenții județene pen-tru ocuparea forței de muncă, filiale ale Casei de Pensii sau agenții județene pentru plăți și inspecție socială.
La nivel național, datele Inspecției Muncii arată că 16 județe au în clasamentul celor mai mari 20 de angajatori Direcția generală de asistență socială și protecția copilului, ceea ce înseamnă că structurile care administrează asistații social sunt angajatori de top în aproape 40% din județele țării.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.03.2014