Hapag-Lloyd Express, compania aeriana a TUI care practica tarife reduse, ar putea fuziona cu operatorul de curse charter al tour-operatorului german, a declarat directorul Hapag-Lloyd Express (HLX), Wolfgang Kurth, citat de Reuters.



HLX si Hapag-Lloyd Flug, linia de charter a principalului tour-operator european, vor fuziona, probabil, pe termen mediu, a spus Kurth, in contextul schimbarilor din industria aeriana si a succesului inregistrat de companiile aeriene cu tarife reduse. Incepand de anul viitor, HLX va prelua o parte din cursele efectuate in prezent de Hapag-Lloyd Flug. Recent, directorul executiv al TUI, Michael Frenzel, a declarat ca doreste sa armonizeze structura de costuri a Hapag-Lloyd Flug la cea a HLX. Potrivit lui Wolfgang Kurth, HLX va ajunge la echilibru financiar in ultimul trimestru din 2004, iar dezvoltarea activitatilor si scaderea costurilor vor permite companiei sa inregistreze profit incepand din 2005. Pentru acest an, oficialul a apreciat ca operatorul isi va indeplini obiectivul de a vinde doua milioane de bilete, numar pe care intentioneaza sa il majoreze la 2,4 milioane in 2004.