Copiii români care studiau în România își pierdeau cetățenia. De aceea, pentru o Convenție școlară militase Take lonescu încă din 1921; o va realiza ministrul lamandi în 1927, dar nu va fi ratificată. Abia în 1932, cu ocazia Conferinței Micii Înțelegeri de la Belgrad, s-a încheiat Convenția privind școlile minoritare din Banat, ratificată în 1933. Limba de predare era româna, dar nu se aplica și românilor din celelalte regiuni ale Iugoslaviei. În planul activității culturale, Statul iugoslav a avut, de asemenea, o politică antiromânească evidentă. După 1920, împărțirea Banatului în doua a produs mari dezechilibre economice. În Banatul de Vest, pământurile comunale și averile bisericești din localitățile românești au fost expropiate și date coloniștilor sârbi, dobrovolți (foști luptători în război). Im­pozitele cerute românilor erau mai mari decât cele pe care le plăteau sârbii. Majoritatea băncilor românești și-au încetat activitatea.

În alt capitol, Petre Petrinca se ocupa de românii din Craina, Cerna-Reca, Pojarevaț, Morava și Timocul Sârbesc. În acest spațiu, românii – identici la port și manifestări culturale cu cei din Oltenia, Banat și Muntenia -se împărțeau în două grupe: pădurenii și muntenii; după locul de așezare. Majoritatea surselor apreciau la 300,000 numărul românilor din dreapta Dunării. Erau lipsiți de biserică și școală na­țională și supuși unei intense acțiuni de sârbizare. Frecventarea școlilor din România era interzisă. Drepturile și libertățile prevă­zute la Conferința de Pace de la Paris nu se aplicau în totalitate. Astfel, în toate domeniile, situația era mult mai rea decât în Bana­tul de Vest.

Aceeași situație și in Macedonia sârbească (alte părți ale Macedoniei intraseră în componența Greciei, Bulgariei, Albaniei). Din totalul de 250.000 de români în Macedonia, în partea sârbească erau în jur de 120.000-150.000. Statistica oficială, însă, menționa mult mai puțini. Și aici au fost suprimate școlile și bisericile românești. O decădere majoră se înregistra în plan cultural și economic.

În a doua parte a documentarului său, Petre Petrinca face o comparație cu viața iugoslavilor din România, minoritatea sarbo-croato-slovenă, care în 1930 număra 51.062 oameni, 0,3 % din populația României (din aceștia, majoritatea, 40.503, locuiau în Banatul româ­nesc). Se bucurau de un regim de protecție reală: aveau drepturi și libertăți care le asigurau o viață națională proprie, cum erau stipulate în Tratatul Minorităților semnat de România la 9 decembrie 1919 și intraseră în textul Constituției din 1923 și în al celei din 1938. Nu se manifesta o politică de deznaționalizare a iugoslavilor. Aceștia au beneficiat și ei de efectele Reformei Agrare din 1921. Convenția școlară româno-iugoslavă a fost aplicată cu bună credință de Statul Român; în Banatul Românesc, la un număr de 40.503 iugoslavi, funcționau 44 școli, 64 biserici, patru mănăstiri, un vicariat, o bancă, un ziar. Prin contrast, situația creată de Statul român iugoslavilor de pe te­ritoriul său, evidenția și mai mult politica opresivă a Belgradului față de românii din Iugoslavia.

Soluția adusă în discuție de Petre Petrinca – în concordanță cu ceea ce se propunea, la momentul respectiv, în Europa pentru minorități – era schimbul de populație, colonizarea românilor iugoslavi în România. Dar, constata că: “Oprimările de ordin politic, economic și cultural, n-au putut și nu pot determina pe românii bănățeni sa-și părăsească gospodăriile (…) În regiunea Crainai, Moravei, Pojarevațului și Timocului sârbesc, elementul românesc, oțelit în luptele de veacuri ale atâtor oprimări străine, refuză și el cu îndârjire să-și părăsească pământul strămoșesc.(…) În Macedonia sârbească, în sânul aromânilor, care au ajuns intr-o situație disperată prin destrămarea unității românismului balcanic și în urma suprimării vieții lor naționale, curentele de emigrare în Țară au prins rădăcini mult mai puternice.” Pe ansamblu, schimbul de populație ar fi dezavantajat România în plan economic și național; multele impedimente prezentate de Petre Patrinca făceau ca soluția să fie neaplicabilă.

Aceasta era imaginea generală a românilor din Iugoslavia la sfârșitul perioadei interbelice. Atitudinea lor în timpul războiului mondial declanșat în 1939 va fi influențată de situația care le fusese creată până atunci.

Din introducerea volumului “Românii din Serbia. 1940-1944”, în pregătire la Editura Enciclopedică