Astăzi să‑i învățăm pe copii liniile…
Linia dreaptă – ia uite! – nu se‑oprește
niciunde
iese pe fereastră, e foarte simplu,
trece departe de orașe ca o autostradă
cu gândul țintește orizontul
cu gândul se desprinde de Planetă
cu viteza luminii – ușor, copăcel! –
din lumina Lumii iese, pe lângă
argintul Lunii săgetează
și se‑afundă de‑a dreptul
în bezna Cosmosului înghețat
Poftim?… Mai departe?… Mai departe
hm! nu prea știu…
Nicio linie nu se oprește nicăieri
vă vine să credeți?
nici chiar linia șerpuită – o vedeți?
șovăitoare coadă de zmeu evitând
cu umană prudență fierbințeala Aștrilor –
unul în stânga, altul în dreapta
alții peste tot…
Dar ce‑ar zice ei de Cerc?
Noli tangere circulos meos!
apropo, să le spunem un secret:
în caz de pericol oricine poate cere
protecția Cercului pe nisipul umed
al plajei
c‑o piruetă de giruetă – că tot veni vorba –
trasăm cercul, i.e. ne‑ncercuim
după care privim în jur:
nimeni dincolo de cerc să ne poată
face vreun rău –
vă vine să credeți?…
Dar ce‑ar zice ei de‑o hiperbolă?
hiperboree se‑apropie de axele lumii
tinde, se‑ntinde, vibrează de‑ncordare
exagerează…
asta e! n‑are serenitatea liniei drepte
Să‑i cruțăm, dar, de dezamăgiri:
multe au fost, multe‑au rămas
pe data viitoare, nu?
Dar pe una n‑o putem trece cu vederea –
săltăreața cicloidă, șontâc–rotund
și precum veverița‑ntr‑un tambur
bezmetic alergând în chip de
Epi–
cicloidă.