Consorțiile de intermediari care se bat să câștige mandatul de
vânzare pe Bursă a unui pachet de 9,84% din acțiunile OMV Petrom
(SNP) pot depune până la ora 12:00 ofertele lor la sediul Oficiului
Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI),
urmând ca ofertele să fie deschise la ora 13:00. Inițial, termenul
de depunere a ofertelor fusese stabilit pentru 9 martie, dar OPSPI
a acceptat prelungirea cu o săptămână a termenului, la cererea
intermediarilor.
“Prelungirea termenului de depunere a ofertelor de intermediere în
cadrul procesului de selecție a intermediarului autorizat pentru
derularea ofertei publice secundare de vânzare a pachetului de
acțiuni reprezentând 9,84% din capitalul social al OMV Petrom s-a
făcut ca urmare a solicitărilor primite din partea mai multor
potențiali ofertanți, care au achiziționat caietul de sarcini”, au
precizat reprezentanții Ministerului Economiei, care are în
subordine OPSPI.
Potrivit informațiilor vehiculate în piață, șase consorții și-au
manifestat până în prezent interesul de a participa la selecție:
Morgan Stanley – Raiffeisen Capital & Investment, JPMorgan –
BCR – Intercapital Invest, Goldman Sachs – UniCredit CA IB
Securities, UBS – ING Bank, Citibank – Société Générale – BRD și
Nomura – CEC Bank – Alpha Bank. Statul ar putea încasa peste 500
mil. euro din vânzarea pachetului de acțiuni, iar comisionul
intermediarilor ar putea fi cuprins între 4 și 5 mil. euro.