Romanul polițist „Atac în bibliotecă” al lui George Arion a fost tradus în franceză cu titlul „Qui veut la peau d’Andreï Mladin”. A fost lansat la recentul Târg de carte de la Bruxelles. Editura sfranco-belgiană Genèse Editions publică astfel al doilea roman al lui George Arion în traducerea aceluiași Sylvain Audet, după „Țintă regală” („Cible royale”, 2014).
„Povestea este spusă cu mult umor. Prin stil, George Arion se înscrie în cea mai bună tradiție a literaturii polițiste. Așteptăm cu nerăbdare să citim și alte romane ale acestui autor”, spunea prima cronică a romanului.
„Atac în bibliotecă” a fost publicat în 1983, fiind romanul de debut al scriitorului. Este o carte de cotitură în literatura polițistă din România, scrisă cu umor, suspans și cu o subtilă perspectivă critică asupra regimului comunist. Cu acest roman, George Arion a deschis calea romanului polițist românesc.
Versiunea franceză este prefațată de Claude Mesplède, considerat „Le Pape du polar francais”, care scria: „George Arion a trecut de foarfecele cenzurii datorită, în primul rând, umorului și talentului sau. Fără îndoială și faptului că în acea perioadă (1983) romanul polițist era considerat o cantitate neglijabilă și deci lipsit de interes. Oricum ar fi, ceea ce contează este că azi putem citi în franceză acest roman considerat ca fondator al unui gen de acum recunoscut în țara sa și care ocupă un loc ales în literatura română.”
Într-un interviu acordat unui ziarist francez, George Arion spunea: „Am scris acest roman ca să mă amuz. L-am scris pentru mine, nici nu mă gândeam să-l public. Era prea neobișnuit în contextul literaturii române a acelei epoci. Asta explică fără îndoială și dezinvoltura sa. Ca o anecdotă, pot spune că un realizator de cinema a vrut să-l adapteze în 1986, dar cenzura s-a opus și filmul n-a fost făcut decât în 1992. Andrei Mladin sunt eu. E vorba de un om îndrăgostit de libertate, un jurnalist care nu vrea să mintă ca să-și câștige pâinea și care nu suportă nedreptatea. Dar, totuși, nu poate ieși în stradă să protesteteze, ar fi redus la tăcere de îndată și eliminat. Ca să reziste climatului opresiv, recurge la cea mai teribilă armă: umorul. Râde de problemele totalitarismului și de oamenii care-l slujesc. Sfidează astfel morala comunistă, prin gustul pentru cuceririle amoroase, aplecarea ocazională spre alcool, disprețul față de autorități, voința de a face el însuși dreptate. Asemenea lucruri erau inadmisibile într-o societate care se pretindea perfectă.”
Foto 1: George Arion împreună cu Alain Berenboom