Connex a avut o abordare radicala in privinta relatiei cu RomTelecom renuntand total la utilizare infrastructurii operatorului national pentru realizarea convorbirilor cu strainatatea.
In prezent, Connex foloseste pentru traficul international infrastructura proprie dar are parteneriate si cu puternici operatori internationali ca Telecom Italia, Belgacom (Belgia) si BT Ignite (Marea Britanie).
Cand a facut anuntul, in prima jumatate a lunii trecute, oficialii Connex sperau ca renuntarea la RomTelecom va determina in primul rand, reducerea tarifelor la convorbirile internationale pentru clientii sai.
Ultimele vesti de la Connex confirma aceste asteptari. Operatorul a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute lansarea unui serviciu de apeluri internationale prin linii fixe si fixarea unui tarif unic pentru convorbirile cu strainatatea de pe telefonul mobil.

Connex International pentru companii
Noul serviciu, Connex International, se adreseaza clientilor din segmentul business. In functie de necesitatile clientilor, Connex instaleaza solutii de acces dedicate wireless direct pe centralele telefonice interne ale acestora. Astfel, angajatii companiilor care au ales serviciul Connex International pot suna partenerii din strainatate de pe telefonul fix instalat in birou. Avantajul sta in pretul unui minut de convorbire, mai ieftin cu pana la 65 de centi, decat daca ar fi sunat direct de pe telefonul mobil.
Tariful pe Connex International este intre 0,20 $/minut, pentru convorbiri cu Canada si Statele Unite, si 0,30 $/minut, pentru Europa.

Tarif unic pentru convorbiri externe
Connex a mai anuntat introducerea tarifului unic la apelurile internationale de pe telefonul mobil, masura de care vor beneficia toti clientii, conform declaratiilor oficialilor companiei.
In acest sens, un apel de pe telefonul mobil catre orice destinatie internationala este taxat cu 0,85 $ pe minut, indiferent ce tip de serviciu utilizeaza clientul Connex.
Atat noul serviciu Connex International, cat si tariful unic pentru apelurile catre strainatate din reteaua mobila vor fi disponibile din data de 15 februarie 2003, anunta oficialii companiei.
Connex este liderul sectorului de telefonie mobila din Romania cu peste 2,5 milioane de clienti GSM.
Actionarii principali ai operatorului sunt grupurile de telecomunicatii Telesystem International Wireless (Canada) si Vodafone (Marea Britanie).

Tarife la convorbirile internationale cu Statele Unite:
* RomTelecom – servicii de telefonie internationala clasica: 0,45-0,49 $/minut (15.546-16.891 lei/minut)
* Orange: 0,7 $/minut (taxare la secunda)
* Connex: 0,85 $/minut pentru toti utilizatorii si 0,2 $/minut pentru companiile abonate la serviciul Connex International
* PCNET- servicii de Voice-over-IP: 0,09 $/minut sau 0,12 $/minut
* Euroweb Romania – servicii de Voice-over-IP: 0,16 $/minut
*Nici un tarif nu include taxa pe valoarea adaugata.