Numarul atacurilor lansate de piratii Internetului asupra institutiilor financiare care au operatiuni online s-a dublat in ultimele 12 luni, releva un studiu realizat de Deloitte &Touche in randul celor mai mari banci, companii de asigurari si firme de brokeraj.
Aproximativ 83% dintre principalele institutii financiare ale lumii au recunoscut ca sistemele lor au fost atacate si chiar scoase din uz temporar din cauza atacurilor hackerilor in ultimul an. In 2003, numai 39% dintre aceste institutii avusesera astfel de probleme. Aproape 40% dintre participantii la studiu au recunoscut ca au avut pierderi financiare in timp ce sistemele informatice erau blocate.
Analistii Deloitte sustin ca principalele amenintari la adresa institutiilor financiare le constituie virusii si celelalte aplicatii de gen (worms, spyware), care provoaca anual pagube de sute de milioane de dolari. De asemenea, exista tot mai multe atacuri menite sa blocheze tranzactiile online sau care vizeaza furtul de date de identitate ale clientilor companiei.
La acest studiu au participat cam 25% din prime 100 de banci din lume, 30% din companiile de top din domeniul serviciilor financiare si 10% din primele companii de asigurari la nivel mondial.
dan.dragomir@zf.ro