Grecii de la ATE Bank, filiala locală a băncii agricole a Greciei, caută clienți pentru închirierea de spații în unsprezece sucursale din țară – Baia Mare, Constanța, Oradea, Brăila, Craiova, Pitești, Brașov, Galați, Târgu-Jiu, Cluj-Napoca și Iași.

În general, spațiile sunt generoase, unele având și etaj. De exemplu, la Constanța etajul are o suprafață de 255 de metri pătrați, arie care poate găzdui un magazin de mărime considerabilă. La Brașov, parterul are suprafața de 292 de metri pătrați, la fel și etajul.

Reprezentanții ATE Bank afirmă că este vorba despre optimizeaza rețelei de unități, iar spațiile unor sucursale – proprietatea băncii încă de la începutul deceniului trecut, aflate la închiriere, reprezintă spații excedentare destinate în prezent a fi oferite altor companii care au nevoie de sedii mai mari. «Acțiunea este una obișnuită de optimizare a costurilor operaționale și nu reprezintă sub nicio formă restrângerea activității bancare, ci eficientizarea acesteia», susține ATE Bank.

Mișcarea are însă loc în contextul în care banca-mamă, controlată de statul elen, a anunțat în luna mai că vrea să vândă afacerile locale până cel târziu în 2012, conform unui plan de restructurare profundă aprobat de Comisia Europeană.