Ieri,16 iunie 2016, a avut loc la Galeria Senso vernisajul expoziției de pictură și grafică a artistei Anca Boeriu. Cuvântul de deschidere al expoziției intitulată „Atelier de Vise” a fost susținut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.
Lector Universitar Doctor la Departamentul Grafică al Facultății de Arte Plastice din cadrul UNArte București, artista Anca Boeriu marturisește că expoziția sa de la Galeria Senso este „o expozitie foarte personală, plină de trăiri emoționante. Îmi doresc ca iubitorii de artă care vin să vadă expoziția, să intre în atelierul meu de vise și să visăm împreună. Cred că orice artist, chiar dacă nu își dă seama, tot timpul spune ceva din interiorul său.”
Doctor în Arte Vizuale din 2008, Anca Boeriu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, promoția 1982, clasa prof. Eugen Popa și este membru UAP din 1993 și membru al biroului secției Grafică (anii 1996-1998 și din anul 2002).
„Biografia artistică a Ancăi Boeriu stă sub semnul incitant al unei surprize așteptate. Formată ca graficiană, ea a ales, de-a lungul timpului, calea mai dificilă a gravurii, devenind (re)cunoscută pentru strădaniile de a o revigora în peisajul contemporan. Privită din această perspectivă, toată activitatea ei artistică pare a fi un parcurs previzibil de acumulări și performanțe, fericit dublat de neobosită activitate pedagogică cu studenții de la Universitatea Natională de Arte din București.” (Conf. Univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, Rector, Universitatea Națională de Arte din București)
„Atelierul de gânduri al Ancăi Boeriu (titlul expoziției personale deschise la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia în lunile noiembrie – decembrie 2015) – spune Doina Păuleanu – a fost supus în câteva luni metamorfozei necesare spre a deveni un Atelier de vise. Sfâșietoare, epuizante – manifestarea expozițională amintită s-a organizat în siajul evenimentelor tragice de la clubul Colectiv – sublimate, concentrate, consumate, gândurile artistei s-au convertit treptat în vise, dar nu și în iluzii. Pentru (de)săvârșirea acestui proces a fost necesar Saltul în gol, pe care graficiana l-a și imaginat într-un amurg cenușiu. Căderea și-a schimbat însă traiectoria și a devenit, la sfârșitul unui proces complex, incert și epuizant, plutire sau chiar zbor; etapele acestei întreprinderi fără finalitate garantată antrenează personaje în acțiuni de înălțare (Încercare de zbor I, II și III), în care oameni de ambele sexe, în grupuri de doi sau trei indivizi, se lasă purtați de curentul ascensional fără zbatere sau aducând doar minime contribuții la concretizarea efortului general; consumate în registru oniric, fazele transformărilor stochează în memorie frica, neîncrederea și tensiunea care le-au însoțit (Amintire despre zbor).
Rememorările vizează ritualuri de trecere sau doar fapte și întâmplări esențiale; astfel în lucrarea Maternitate, figura senină a bebelușului și scutecul pe care îl poartă, de un alb imaculat, insistent și persistent, par a nu fi șters îngrijorarea de pe chipul mamei care-l ocrotește; cunoscând fragilitatea ființelor și a lumii, femeia știe (iar această certitudine îi asprește, aproape îi crispează trăsăturile) că nu-și va putea proteja pruncul (care va deveni, fatalmente, adult), la nesfârșit; într-o altă lucrare de pictură – Anca Boeriu, lector universitar la departamentul de Grafică al Universității Naționale de Artă București lucrează, chiar experimentează cu voie în varii domenii și tehnici – același personaj feminin in situații difierite pare a evolua într-o altă direcție decât cea pe care o indică, imperios, bărbatul; dacă poartă, straiele lor par a fi de fum, dizolvate în curba vălului devenit reazem într-un topos atopos, loc fără de loc în care acțiunea se arată a fi nu numai improbabilă, ci și inutilă.
Alte personajele imaginate de Anca Boeriu, sau ipostaze reînnoite ale aceluiași cuplu, greu de recunoscut pentru că levitează, se întrupează, intră sau ies fragmentar din cadru, se apropie sau se intersectează pe direcții greu de prevăzut, cu expresivitatea concentrată în figuri și mâini (uneori supradimensionate sau prezentate în racursiuri savante, care justifică asemenea răsturnări în proporții), par prinși în situații Fără scăpare, de un dramatism laconic și tulburător.
Nici Gândurile despre trecut nu fac trimitere la situații bucolice sau la peisaje edenice, cu vegetație surâzătoare și colorit fabulos; figura femeii care bântuie necontenit visele bărbatului, chipul și mâna bărbatului întinsă (în cea de-a doua lucrare a ciclului) către femeia care îl ignoră, par a transpune în pictură procedee și efecte specifice unei tehnici a gravurii (maniera neagră); pe fond întunecat și lipsit de valorație, transparente, chiar fantomatice, monocrome și monocorde, personajele par a fi condamnate nu doar la un veac de singurătate, ci la singurătate perpetuă, chiar dacă apar, de obicei, în doi. Iar când atingerea totuși se consumă – un braț se ivește în cadru, încercând să descifreze tactil, profilul chipului resemnat – ambiguitatea este voită; autoarea nu oferă cheia de interpretare menită se despartă visul de realitate, astfel încât nu poți ști cine mângîie și cine se lasă mângâiat, nu înțelegi dacă atingerea este tămăduitoare sau doar crispată și răscolitoare.
Litografiile din ciclul Despre distanțe sunt populate cu personaje decise (în cele din urmă) să se apropie unele de altele, astfel încât solilocviul poate deveni dialog sau chiar proces de comunicare (de observat cum în imagine apar și intervin umbrele personajelor cu rol constructiv și simbolic); cele trei Autoportrete din expoziție par mai degrabă o proiecție exterioară a gândurilor proprii, decât o incursiune în datele fizionomice și psihologice ale sinelui investigat. În sfârșit, Visele nemărturisite ne introduc în laboratorul secret al autoarei, cu greu dar ferm izolat de ceilalți prin praguri (aceasta pare a fi semnificația hașururilor orizontale în spatele cărora se derulează scenele propuse); aici autoarea încearcă să se detașeze de zgomotul și furia lumii (pana supradimensionată sugerează nu numai zborul, devenit laitmotiv al acestei perioade de creație, ci și ordinea celestă), aspirând la surdină, la liniște sau doar la puritatea dintâi.”