Până acum, prin cele nouăsprezece ediții ale sale, Institutul Blecher (cu o arhivă pe care o actualizez după fiecare “rundă” și care poate fi găsită la adresa de internet institutulblecher.blogspot.com) a devenit locul in care cei mai tineri poeți și prozatori iși pot verifica ultimele producții și unde, pentru prima dată, scriitorii debutați la sfârșitul anilor ’90 și inceputul anilor 2000 se supun unei probe dificile – nu mai sunt ei ultimii veniți, iar poziția pe care o ocupă este, din punctul de vedere al celor nedebutați, una centrală, așa incât nu mai pot fi invocate argumentele (dar nici acuzele) vehiculate frecvent in prima parte a deceniului. In plus, pe lângă (incă) tinerii “douămiiști” (Radu Vancu, Ioana Bogdan, Teodor Dună, Augustin Cupșa, Marin Mălaicu Hondrari, Gabriel Daliș, Alexandru Potcoavă, Felix Nicolau, Silviu Gherman, Aurelia Borzin) și scriitorii incă nedebutați (Andrei Dosa, Livia Ștefan, Ioana Miron, Aura Maru), au inceput să citească la Blecher scriitori din cam toate generațiile, care nu se sfiesc să-și arunce in joc literatura, pe care să o supună unei probe deloc de neglijat: au citit la Institut Radu Aldulescu și Ionel Ciupureanu, Octavian Soviany și Ioan Pintea, vor citi Constantin Abăluță și Nichita Danilov, așa că nu poate spune nimeni că intâlnirile de la Uniune, sub semnul lui Blecher, sunt o intâmplare doar pentru scriitorii cei mai tineri și mai dornici de afirmare.
Ziarul de Duminică
ATELIER/ Institutul Blecher
In septembrie 2009 s-au implinit o sută de ani de la nașterea lui Max Blecher. Cu excepția câtorva reviste culturale care continuă să se mențină la inălțime (in special “Observator cultural”), n-am auzit vorbindu-se prea mult despre ceea ce ar fi trebuit să fie e o aniversare importantă pentru literatura română.
In septembrie 2009 s-au implinit o sută de ani de la nașterea
lui Max Blecher. Cu excepția câtorva reviste culturale care
continuă să se mențină la inălțime (in special “Observator
cultural”), n-am auzit vorbindu-se prea mult despre ceea ce ar fi
trebuit să fie e o aniversare importantă pentru literatura
română.
In plus, contextul dezastruos al unei “scene literare”
bucureștene ce părea in moarte clinică și constatarea destul de
tristă că mulți dintre tinerii mei colegi (in care cred) nici nu
auziseră de Blecher, ce să mai vorbim despre superbele sale cărți,
m-au convins să pornesc o serie de intâlniri și lecturi-atelier
unde să citească, in tandem, câte un autor confirmat (dintre cei
incă tineri, dar activi după 2000) și un june aflat incă la inceput
(de obicei, nedebutat in volum).
Păstrez, desigur, in minte perioada extraordinară a anilor
2002-2004 (după 2005 a venit, inevitabil, declinul), cu lucrurile
foarte importante pentru noi, cei pe atunci foarte tineri, care
s-au intâmplat in cenaclul “Euridice” condus de către Marin Mincu.
Cenaclul “Euridice” a existat cât a existat Marin Mincu, găzduit in
ultima perioadă de Biblioteca Metropolitană București, insă
ajunsese doar o rămășiță a cenaclului exploziv in care, de-a lungul
a trei ani, ceea ce avea să fie numit Generația 2000 s-a manifestat
cu ce avea mai bun, in compania unor scriitori consacrați, care
n-au fost mai niciodată cruțați de “lupii tineri” incurajați cu
răutatea sa specifică de către criticul-protector.
Pentru a ne aminti de un scriitor exemplar (și, mai ales,
pentru ca aceia care incă nu l-au citit să o facă!), am numit
această serie de intâlniri (la care mă gândeam de mai bine de o
jumătate de an) Institutul Blecher. Prima ediție a avut loc
duminică, 20 septembrie 2009, și i-a avut ca invitați pe Dan Coman
și Sorin Despot. Au urmat, in săptămânile următoare, alte șapte
ediții, in care publicul – tot mai numeros, mai implicat și mai
dornic să comenteze ceea ce s-a citit – i-a putut auzi pe Vasile
Leac și Mihai Duțescu, pe Vasile Ernu și Ilieș Gorzo, pe Dumitru
Bădița și Andrei Ruse, pe Adela Greceanu și Adrian Diniș, pe Ștefan
Manasia și Gabriela Toma, Mugur Grosu și Stoian G. Bogdan, Cosmin
Perța și Moni Stănilă. Intâlnirile au fost găzduite de Dharma Bar,
str. Blănari, nr. 9, nu departe de un alt loc cu o frumoasă istorie
pentru scriitorii de după 2000 (și nu numai): Club A, unde Răzvan
Țupa și-a ținut “Poeticile cotidianului” (care există și astăzi,
deși imi vine greu să intuiesc spre ce le va orienta Țupa in
viitor) intre 2005 și 2010.
Din februarie 2010, noua gazdă a intâlnirilor de la “Blecher”
a devenit Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România,
organizație care a venit, prin vocea lui Gabriel Chifu, cu
propunerea de a primi in celebra incăpere, pentru prima oară, un
desant de scriitori care nu fac parte din USR. Ceea ce,
firește, nu a rămas netrecut cu vederea de unii membri, care ar fi
preferat starea de letargie și dolce far niente cu care
establishmentul ne-a obișnuit in ultimii ani.