În contextul în care după-amiază sunt așteptate manifestații antiausteritate, centrul capitalei Greciei a fost închis pentru siguranță, circulația fiind întreruptă între orele locale 9.00 (9.00, ora României) și 22.00 (22.00, ora României).
Circa 6.500 de membri ai forțelor de ordine au fost mobilizați pentru a încerca să evite orice derapaj într-un oraș în care demonstrațiile care se țin lanț de trei ani devin din ce în ce mai violente.
Vizita Angelei Merkel, prima de la începutul crizei, are un aspect simbolic, ea fiind percepută de greci ca fiind responsabilă de scăderea nivelului lor de trai.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută presei germane, Samaras a tras un semnal de alarmă cu privire la situația țării sale, unde rata șomajului este de 24 la sută, iar actualitatea este dominată de scandaluri de corupție și de sinucideri, în timp ce zilnic se închid zeci de întreprinderi.
Potrivit lui, “coeziunea societății” elene este “pusă în pericol de creșterea șomajului așa cum era cazul Germaniei la sfârșitul Republicii de la Weimar”, regim al cărui faliment a contribuit la ascensiunea lui Hitler la putere.
El a pledat pentru o prelungire a intervalului necesar (patru ani în loc de doi) pentru a aplica un pachet de austeritate de 13,5 miliarde de euro cerut de creditorii țării și care nu a fost votat încă în Parlament, ce ar permite menținerea ajutorului financiar din partea Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional.