Atitudinea pasiva, un minus din start

Marea majoritate dintre noi cauta un serviciu sau ar vrea sa-si schimbe locul de munca … Nu ma voi ocupa acum de modalitatile de sustinere a unui interviu de angajare pentru ca multi candidati (in special tinerii absolventi) nici nu ajung (din nefericire) in situatia de a sustine unul.
Traim un paradox specific tranzitiei: desi economia per ansamblu este inca A¤la pamantAY, deja s-au cristalizat asa-numitele bresle (pe de o parte datorita numeroaselor burse de specializare – acordate uneori pe merit, iar pe de alta parte datorita experientei si know-how-ului importate de la specialisti straini veniti in Romania odata cu multinationalele care au incercat si continua sa incerce “sa prinda” o piata de desfacere de 22 de milioane de consumatori inca prea putin pretentiosi).
Efectul, si intr-un caz si in celalalt, il reprezinta contactul cu o cultura organizationala bazata pe profesionalism si eficienta, pe proceduri specifice de lucru, pe programarea muncii, pe recompensarea rezultatelor si nu doar a eforturilor, etc.
Astfel s-au format persoane (e drept, foarte putine la numar) pregatite pentru functii care nici macar nu sunt incluse in nomenclatoarele de meserii din Romania: project manager, financial controller, human resources consultant, brand manager, etc. Pentru aceste pozitii, recrutarea clasica nu are intotdeauna efectul scontat, companiile fiind nevoite sa recurga la head-hunting (modalitate de selectie si recrutare bazata pe identificarea acelor persoane care ocupa functii similare la companii de profil, in general la concurenta…).
Acesta este, de altfel, singurul motiv, fundamentat economic, in masura sa explice aparitia “pietei gri” a muncii : pozitii in recrutare care se ocupa fara mediatizare (anunt in presa, publicare pe site-urile de profil, etc.).
Teoretic aceasta forma a “pietei gri” nu este o anomalie a economiei tarii noastre, ba mai mult, ea este specifica (pastrand proportiile) tuturor statelor dezvoltate. Insa din prisma aplicantului pentru un job, ea diminueaza sansele de gasire a unui loc de munca, si totusi …

Cum “intram in carti”?
Cea mai proasta atitudine a unei persoane aflate in cautarea unui job o constituie atitudinea pasiva: nu este suficient sa cititi zilnic cate o jumatate de ora ziarul incercand sa vedeti “daca a mai aparut ceva” … va amintiti ce spuneam de “piata gri” (posturi care se recruteaza fara mediatizare).

Recomandari pentru o abordare proactiva:
1. Identificati-va punctele slabe si punctele forte din prisma psihoprofesionala;
2. Identificati-va propriile surse de motivare si astfel proiectati-va tipul de job care v-ar placea;
3. Consultati cat mai multe surse de informare (cataloage de firme, site-uri de profil, presa, etc.) si construiti-va o lista cu toate companiile (inclusiv persoanele de contact cu adresa de e-mail) in cadrul carora v-ar placea sa lucrati. Pana sa ajungeti sa fiti “vanat pe piata”, va trebui sa “vanati” voi companiile angajatoare;
4. Faceti o campanie de e-mail: trimiteti companiilor tinta un mesaj e-mail prin care va oferiti serviciile (atasati un CV si o scrisoare de intentie). Nu va speriati daca va trebui sa trimiteti cateva zeci sau chiar sute de e-mail-uri, costurile sunt foarte mici in Internet Cafe-uri – intre 10.000 si 25.000 lei/ora – si, la o adica, asta inseamna sa-ti cauti activ de lucru… Rata teoretica de raspuns in urma unei campanii e-mail este de circa 5-7 % (insa, s-ar putea printre aceste raspunsuri sa fie unele exact de la companiile la care ati dori cel mai mult sa lucrati);
5. Completati-va CV-ul pe toate site-urile de recrutare on-line. Nu se stie niciodata …. Desi rata de raspuns nu este incredibil de mare, aceasta forma de recrutare castiga teren datorita costurilor reduse pe care le implica pentru angajator;
6. Nu disperati daca intr-o prima faza (doua-trei saptamani) nu primiti decat mesaje de refuz: campania de e-mail va fi sustinuta (la doua-trei sapatamani) de una similara prin posta clasica (unele companii evita sa deschida fisierele atasate din mesajele care au expeditorul necunoscut);
7. Participati la cat mai multe interviuri (este un remediu sigur pentru eliminarea emotiilor de a fi intervievat). Numai asa va puteti face cunoscut ca fiind disponibil pe piata fortei de munca.

OK, ati recurs deja la campania de e-mail si, in sfarsit, ati fost chemat la un interviu. Va pregatiti temeinic pentru acest interviu cautand informatii despre firma angajatoare: domeniu de activitate, forma de proprietate (privata, de stat, mixt), numar de angajati, nivelul aproximativ al salariilor, etc. Va aranjati tinuta astfel incat sa va fie cat mai favorabila … iar la acest capitol aveti zeci de surse de informare si va pregatiti psihic pentru “batalie”.
In sfarsit se apropie ora la care trebuie sa va prezentati la interviu. Va luati o marja de timp de rezerva de 10 – 15 minute (pentru a fi siguri ca nu veti intarzia) si va indreptati spre sediul firmei. Odata ajunsi acolo sunteti primiti de receptionista si invitati sa luati loc pana cand se va elibera persoana care se ocupa de interviuri.
Va asezati confortabil si, in timpul asteptarii, surprindeti o discutie intre doua angajate:
“- M-am saturat sa tot primesc de astia la interviu cand nu este nimeni sa-i preia. Acum va trebui sa stau pana vine Irina sa-l vada … Ce, eu fac ore suplimentare pana la ora zece toata saptamana ?
– Lasa, draga, ca se termina si recrutarea asta… Eu zic ca-i bine ca sefu’ s-a hotarat sa mai angajeze, mai ne eliberam si noi de-atata treaba ca de cand au plecat Mihai si George ne spetim facand si munca lor. Opt oameni reusesc greu sa faca munca a zece persoane (si stii bine la ce ma refer…).”

Ignorati dialogul dintre cele doua angajate si va continuati asteptarea avand in vedere ca ati ajuns cu 5 minute inainte de ora stabilita pentru interviu. Va consultati din ce in ce mai nelinistit ceasul constatand cu stupoare ca ati asteptat deja 25 de minute peste ora la care era stabilit interviul.

Ce veti face ?
Lasand la o parte atitudinea celor doua angajate fata de un necunoscut (care, la urma urmei, este o problema de cultura organizationala care afecteaza direct imaginea firmei), timpul exagerat de mare de asteptare (nejustificata) ar trebui sa va ridice serioase semne de intrebare vis-a-vis de oportunitatea angajarii voastre intr-o astfel de companie. De asemenea, ar trebui sa va puna pe ganduri plecarea simultana a doi oameni dintr-o firma de 10 persoane: in general oamenii pleaca de la mai putin bine, la mai bine. Incercati sa identificati “ce nu merge” in respectiva firma.

Variante posibile:
– probleme de comunicare in firma;
– climat de munca nepropice;
– stil de management dictatorial;
– inexistenta unor fise de post bine definite;
– lipsa unor programe de training, dezvoltare individuala, motivare, etc.;
– lipsa unor proceduri clare de munca; etc.
Toate acestea duc la scaderea motivatiei in munca …si cine ar vrea sa se angajeze intr-o firma de acest gen ?
Veti spune, probabil, ca sfaturi de genul acesta iti permiti sa dai cand ai deja stomacul plin. Nimic mai fals, pentru ca in cateva luni, cand nevoile de baza (mancare, adapost, etc.) vor fi acoperite de salariul (mai mare sau mai mic) de la acea firma, veti dori sa va acoperiti nevoi superioare (de securitate, de statut, de autorealizare, etc.) … este exact momentul in care veti constientiza toate aceste inconveniente descrise mai sus. In general, in astfel de situatii motivatia individualt scade, deficientele de management al echipei se percep mai acut, iar angajatul sfarseste prin a-si dori (pe buna dreptate) un nou job (mai bun).
Ma indoiesc ca exista cineva care sa-ti doreasca sa schimbe locul de munca la fiecare doua-trei luni … asa ca fiti selectivi in ceea ce priveste noul loc de munca, la urma urmei, sunteti un profesionist, nu?

Ei bine, oricine vrea sa devina astazi un “profesionist” sau vrea sa lucreze intr-o firma de “profesionisti”. In timp ce profesionalismul este considerat o virtute, ceea ce implica de fapt aceasta notiune poate fi gasit uneori lipsind in mare masura in imaginea unei firme per ansamblu sau a unui angajat, in particular. Multi cred ca cineva devine un profesionist doar daca termina o facultate si multe firme au credinta gresita ca asigura servicii de calitate doar angajand “posesori” de diplome.
Daca aruncam o privire in dictionar, cuvantul “profesionalism” are doua intelesuri care, impreuna, definesc modul nostru de munca. Primul se refera la profesia in sine. Celalalt, ar suna cam asa: “bine pregatit, cineva care e bun in ceea ce face”. Deci, a fi profesionist inseamna sa faci si bine ceea ce stii sau se presupune ca stii sa faci. E clar ca e usor sa fii profesionist in primul sens al cuvantului. Daca tot repetam sa facem ceva toata viata, devenim un fel de profesionisti in acel “ceva”. A doua parte insa, e mult mai greu de indeplinit. E usor sa faci “ceva”, dar sa-l faci cu pasiune, sa dai tot ce poti – e ceva mai dificil. Majoritatea oamenilor isi fac treaba in asa fel incat sa consume un minim de efort, crezand ca ce fac ei e oricum neinsemnat la scara macroeconomica si nu se observa ca aport la rezultatele echipei. Gandeste-te, daca ar fi sa bati o scrisoare la masina si gresesti o litera, o stergi cu guma sau rescrii intreaga scrisoare ? Daca intr-un hotel intrebi receptionera ceva, iti cere sa astepti sau sare imediat de pe scaun sa-ti rezolve problema, ba si cu un zambet pe toata fata ? Astea ar fi niste exemple binecunoscute de ceea ce inseamna a fi sau nu profesionist. A face ceva la nesfarsit nu inseamna ca vei deveni vreodata profesionist. Hai sa ne uitam la marea majoritate a functionarilor publici care fac acelasi lucru de ani de zile si n-au dat si nu vor da doi bani pe calitatea muncii lor. Nu pot fi numiti profesionisti sub nici o forma, indiferent de calificarile pe care le au.

Gandeste-te la un domeniu, oricare ar fi el, si la primul nume care-ti vine in minte in acel domeniu. Poti deveni un … in domeniul tau ? Sau iti place doar sa-ti termini treaba pe care o ai de facut?

Ce ar trebui sa faca cineva pentru a fi profesionist?
Iata cateva puncte care pot sta la baza acestei idei:
1. Planificarea. Chiar daca vorbim despre o operatie chirurgicala sau despre un proiect condus de un inginer/economist, un comportament de profesionist cere o planificare a etapelor de parcurs, astfel incat orice dificultate sa fie depasita si totul sa decurga in limitele precalculate. Cati dintre noi isi planifica activitatea de zi cu zi ? Cate firme iau planificarea activitatii lor in serios ? Probabil cate raspunsuri de “NU” gasim la astfel de intrebari, atatia neprofesionisti gasim.
2. Luarea deciziilor. Felul in care cineva ia decizii arata deasemenea gradul de profesionalism. De obicei deciziile se iau pe baza “flerului personal” si a intuitiei, mai degraba decat pe baza unei analize serioase a situatiei.
3. Comunicarea. Cum ar comunica un profesionist ? Oare cati pun mare pret pe cum explica ceva unui client/subordonat/superior ? Categoric un medic care da explicatii pe larg unui pacient ingrijorat este mai bun decat unul care scrie numai o reteta. Rezultatul strict medical poate fi acelasi dar unul reduce ingrijorarea, pe cand celalalt creeaza o tensiune gratuita. Pentru un om bolnav este o mare diferenta.
4. Cum iti termini treaba. Atitudinea personala se va reflecta in “produsul final” al fiecaruia. Oare acesta inglobeaza toata grija si toate abilitatile noastre ? Sau lucram “la norma” si asteptam ca alti sa ne corecteze greselile ? Un jurnalist poate da o stire plina de greseli care fara indoiala vor fi corectate inainte de publicare. Dar profesionalismul acestui jurnalist ar trebui sa ceara ca aceste greseli sa fie corectate chiar de el, munca lui nu ar trebui sa depinda de altii, cel putin nu intr-o astfel de masura.
5. Sa faci ce trebuie. O firma care nu-si trateaza bine angajatii poate fi numita cu greu profesionista, indiferent cati oameni bine pregatiti profesional angajeaza. Din pacate, multi vor sa fie “oameni la ordin” acceptand, la comanda de sus, sa faca lucruri care nu sunt tocmai la locul lor si catalogandu-le ca “actiuni strategice”. Partea proasta este ca sunt din ce in ce mai multe “actiuni strategice” in ultimul timp. Sa faci un lucru pe care tu insuti il consideri gresit, te descalifica de la statul de profesionist oricate titluri si diplome ai avea. Acest statut sau mai degraba atitudine este poate singurul mod de supravietuire in societatea spre care tindem.