Compania de dezvoltare imobiliara Atrium Centers, care deruleaza patru proiecte de mall-uri pe piata locala, a obtinut autorizatia de constructie pentru proiectul de la Arad, la cateva luni dupa ce fusese autorizat proiectul de la Cluj-Napoca, a anuntat compania. Reprezentantii Atrium estimeaza ca in cel de-al doilea trimestru al anului viitor vor obtine autorizatiile si pentru proiectele de la Baia Mare si Satu Mare, pentru a incepe lucrarile la toate cele patru mall-uri. Atrium Center Arad implica o investitie de 72 mil. euro, mall-ul urmand a fi finalizat in prima jumatate a anului 2009. Reprezentantii companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox, agentul proiectului, estimeaza ca, pana la inceputul anului 2008, 40% din suprafata de 30.000 de metri patrati a proiectului de la Arad sa fie inchiriata. Atrium Centers este controlata de fondul britanic de investitii Dawnay Day si a anuntat investitii de 300 de milioane de euro pe piata locala. Aradul este unul dintre orasele cele mai cautate de catre dezvoltatorii de mall-uri, jucatori precum Africa Israel, RED, Mivan sau GTC anuntand planuri de centre comerciale in orasul din vestul tarii.