Alro Slatina a atins in sedinta de ieri un nou maxim absolut la nivelul de 185.000 de lei/actiune, aducand astfel o crestere de 4% pentru indicele BET, al celor mai performante zece titluri de la categoria I. Cresteri semnificative au inregistrat si alte societati importante de la BVB, precum Automobile Dacia, Oltchim, Banca Transilvania.
Alro a urcat in sedinta de ieri cu 10.000 de lei (5,7%) pe fondul speculatiilor privind majorarea capitalului social al companiei. Dar brokerii spun ca o parte a cresterii poate fi pusa pe seama faptului situatia financiara a societatii pe primul semestru al anului indica un profit brut de 824 miliarde de lei. Cursul producatorului de aluminiu a crescut de la inceputul anului cu aproape 97%, de la 94.000 lei/actiune. Castigul real adus de aceste actiuni, prin cresterea de pret, fara a considera inflatia si dividendele acordate a fost de 65,9%. Cresterea este extraordinara, dar pentru un investitor care a realizat un portofoliu din titlurile de la BVB, incluzand si Alro, cresterea nu este atat de mare. Pentru ca multe titluri se afla acum la preturi mai mici decat la inceputul anului, sau daca au crescut in termeni nominali, in termeni reali au inregistrat scaderi.
Titlurile producatorului de medicamente Terapia au incheiat sedinta la 1.200 lei/actiune, acelasi nivel cu cel al sedintei anterioare. Maximul sedintei a fost stabilit la 1.220 lei/actiune. Valoarea transferurilor pentru Terapia a continuat sa se mentina ridicata, cele aproape 156.000 de titluri transferate ieri fiind in valoare de aproape 180 de milioane de lei.
Societatile de investitii financiare si-au mentinut aproape aceleasi cotatii cu cele ale zilei anterioare. Cel mai ridicat pret continua sa fie platit pentru actiunile SIF Transilvania, cotate la 560 lei/actiune, urmate de cele ale SIF Muntenia, pentru care ultima tranzactie s-a realizat ieri la 520 lei/actiune.
La categoria a doua Automobile Dacia Pitesti a inregistrat o crestere de 6%, la 530 lei/actiune. Dar investitori au platit ieri pana la 540 lei pentru aceste titluri.
Cele mai tranzactionate titluri la categoria a doua a BVB au fost actiunile International Sinaia, al caror rulaj de 188 milioane de lei a fost aproape jumatate din cele 403 milioane de lei de la categoria a doua.
Indicele BET a inregistrat ieri o apreciere 22,46 puncte (4,01%), ajutat de evolutiile bune ale Alro, Banca Transilvania, care a urcat 2,4%, la 1.690 lei/actiune si Oltchim, Cotata la 600 lei/actiune, in crestere cu 3,5%.
BET-C, indexul general al BVB a urcat pana la 513 puncte, nivel mai mare cu 13,4 puncte (2,68%) fata de cel al sedintei anterioare.
Piata extrabursiera Rasdaq a inchis sedinta de joi cu o valoare a tranzactiilor de 3,7 miliarde de lei, in scadere semnificativa in comparatie cu sedinta precedenta, cand valoarea a fost de peste sase miliarde de lei. Indicele Rasdaq-C s-a situat la valoarea de 694,87 puncte, in scadere cu 0,46%.
In topul celor mai cautate titluri pe primul loc a fost Geromed Medias, producator de sticla plata, cu un volum de peste un milion de actiuni tranzactionate in valoare de 846 milioane de lei.
Restul societatilor din top 10 au avut valori ale tranzactiilor sub 500 de milioane de lei, pe fondul unei lichiditati reduse.
Cea mai mare variatie de pret a cunoscut-o Stomobi Bucuresti, producator al tesaturilor din lana, ce a atins la mijlocul sedintei un minim al zilei de 15.000 lei/actiune, a reusit sa inchida sedinta la un pret de 50.000 lei/actiune, dupa o cotatie maxima de 95.000 lei/actiune.
Pentru Valden Valenii de Munte, producator de tesaturi tip matase, au fost tranzactionate 5.500 actiuni in valoare de 231 milioane de lei. Cotatia Valden a fost exclusa din calculul indicelui compozit al RASDAQ din cauza pretului ridicat al transferului. La aceasta societate nu erau afisate cotatii la vanzare, cumpararile de actiuni fiind efectuate la un pret de 42.000 lei/actiune. Valoarea nominala a titlurilor este de 25.000 de lei. La inceputul acestei saptamani s-au mai inregistrat doua transferuri speciale cu titlurile Valden care au determinat o crestere pretului mediu a actiunilor Valden cu 2.000% (de 21 de ori). Atunci s-au transferat 5.500 de titluri, prin doua tranzactii, in valoare de 231 milioane de lei. Societatea are un capital social de 2,8 miliarde de lei, divizat in 112.332 actiuni, si activeaza in domeniul productiei de tesaturi de matase.
Fondul Oamenilor de Afaceri, provenit din transformarea FMOA in fond inchis a reusit ieri inca doua tranzactii in valoare de 2,1 milioane de lei. Cotatia se mentine in jurul nivelului de 5.400 lei/actiune.