Familia oamenilor de afaceri Mulliez, care controlează rețelele Auchan, Decathlon sau Leroy Merlin, a cumpărat alături de doi oameni de afaceri belgieni, manageri ai grupului BelRom, un teren de 12 hectare din platforma industrială Electroputere Craiova, într-o tranzacție de peste 30 de milioane de euro.

“Acordul încheiat astăzi între Auchan și K&S Developments (firmă controlată de Kris Carton și Steven van den Bossche, manageri ai BelRom – n.red.) prevede achiziția unei suprafețe de 12 hectare din terenul deținut de Electroputere Craiova și construcția centrului comercial ce se va deschide în semestrul II din 2011”, au anunțat reprezentanții Auchan.

Investiția în proiectul care va avea o suprafață de 63.000 mp se va ridica la 90 mil. euro, din care peste 30 mil. euro reprezintă prețul de achiziție al terenului pe care se află o structură care va fi integrată în viitorul centru comercial, potrivit unor surse apropiate afacerii.

În cadrul proiectului familia Mulliez va deschide atât un hipermarket Auchan, cât și magazine Leroy Merlin, Decathlon, Kiabi și un centru Norauto, în timp ce reprezentanții BelRom vor închiria un spațiu de 25.000 mp către circa 100 de chiriași, agentul proiectului fiind firma DTZ Echinox.

“Terenul a fost cumpărat într-un parteneriat 50-50”, au mai spus reprezentanții Auchan, care nu au oferit detalii privind prețul de achiziție al terenului.

Reprezentanții Electroputere spun că banii obținuți din vânzarea terenului vor fi folosiți pentru achitarea “datoriilor istorice” ale companiei.