Sistematizarea pieței de artă de la noi, grație eforturilor caselor Alice, Monavissa, Goldart și Artmark, racordarea la criteriile de exigență internaționale in materie de gestiune a licitației, intenția de a așeza ierarhiile și de a crea cote valorice, precum și de a alcătui cataloage care să le consfințească (vezi recent apărutul – admirabil – Index de la Artmark, conținând bursa pieței românești de artă: catalog de randamente anuale, 1995-2009, ale celor mai tranzacționați artiști români) au schimbat aerul diletant al vânzărilor și, nu in ultimul rând, a stimulat concurența și a atras noi cumpărători. Acestora, dar și celor care “chibițează”, care contemplă doar lumea licitațiilor de artă, ca pe un joc frumos, cu actori pasionali și arbitri docți, le oferim un glosar menit să le limpezească o parte din regulile acestui fascinant rămășag cu arta.
Intâi, definiția de dicționar a termenului “licitație” (DEX): “Vânzare a unui bun făcută in public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare; mezat.” In engleză termenul echivalent este “Auction”, in franceză uzual este “Ench’re”, deși, in această limbă există și termenul “Licitation” (care este și etimonul cuvântului românesc). Potrivit Dicționarului Academiei franceze, “ench’re” inseamnă “oferirea unui preț superior celui inițial enunțat, sau prețului deja oferit de o altă persoană”. Expresia “au feu de ench’res” (literal: in focul licitației) este folosită uneori in loc de “aux ench’res”, ca aluzie la lumânarea care se aprindea la inceputul vânzării și care se stingea la incheierea ei. In termeni generali, licitațiile reprezintă niște sisteme de alocare a resurselor rare, sisteme a căror utilizare a inceput incă din Antichitate. Potrivit anumitor surse, istoria lor a inceput in jurul anului 500 i.Hr., prin târgul căsătoriilor din Babilon, unde mâna tinerelor era oferită celui care dădea cel mai mare preț. In societățile contemporane, mecanismele de vânzare la licitație au fost in mod tradițional folosite pentru produsele agricole și, in paralel, pentru obiectele ale căror costuri de producție erau greu de estimat sau pentru cele al căror cost nu le reflectă valoarea (așa cum este cazul operelor de artă). In epoca contemporană, licitațiile au devenit un model de vânzare-cumpărare din ce in ce mai răspândit, ele referindu-se la bunuri și la servicii din ce in ce mai complexe, de la concesiuni petroliere la licențe de telefonie mobilă sau de frecvență radio. In anii din urmă, internetul a făcut foarte accesibil acest mod de cumpărare și a lărgit considerabil diversitatea produselor oferite spre vânzare. Deși, intr-un sens larg, termenul “licitație” desemnează orice mecanism structurat de concurență vizând stabilirea celui care obține articolul aflat in joc, direct, sau prin oferte succesive, există mai multe formate de licitare, dintre care amintim: licitația in plic inchis (care este un proces static, cu un singur tur), licitația descendentă, sau olandeză, in care comisarul de licitație anunță un preț de plecare superior ofertei maxime a tuturor candidaților, iar apoi il scade in etape, până ce un candidat se declară achizitor, licitația inversată (in care inițiativa este luată de cumpărător, licitația all-pay (cu banii pe masă), sau, in sfârșit, licitația ascendentă (sau licitație engleză), cea mai populară dintre toate și pe care o practică majoritatea caselor de licitații de obiecte de artă. In cadrul acestui tip, comisarul de licitație anunță un preț de pornire, după care fiecare interesat oferă succesiv un preț mai ridicat, respectând regula de supra-licitare minimală. Procesul de eliminare al candidaților se incheie atunci când in arenă nu a mai rămas decât un singur candidat.
After-sale
Explicarea acestui termen poate lămuri o intrebare pe care mulți dintre noi și-au pus-o : poate fi cumpărat un obiect care nu a fost adjudecat in timpul licitației ? Atunci când o operă de artă nu a fost vândută, adică nu și-a atins prețul de rezervă, ea este retrasă din lipsă de licitare. In Franța, unde există legislație pentru această situație, in termen de cincisprezece zile după vânzare, persoanele interesate de opera respectivă pot să facă o propunere de achiziționare pe lângă casa de licitații. Aceasta poate realiza o vânzare “la bună ințelegere”. Această tranzacție nu poate fi precedată de expoziție publică sau de publicitate. Prețul de vânzare nu poate fi inferior ultimei licitări făcute inainte de retragerea operei sau, in cazul unei lipse totale de licitare, nu poate fi inferior prețului de pornire. Dacă ultimul licitator este cunoscut, el trebuie avertizat in legătură cu această operație. Anumiți amatori “hârșiți” folosesc această posibilitate ca să diminueze prețul de vânzare. Dacă simt că obiectul are șanse minime să fie vândut, ei incetează licitarea, sperând (deși pariul este riscant) că vânzătorul va accepta un preț mai mic in after-sale. La noi, carențele legislative (ne referim, strict, la licitațiile de artă) sunt complinite de regulamentul de funcționare al fiecărei case, care stabilește parametrii after-sale-ului.
La Casa Alis, cea mai longevivă de la noi, orice lot neadjudecat in ședință publică se poate vinde imediat după incheierea vânzărilor. Există doua sisteme de oferte after sale: dacă un doritor oferă cu 10% (penalizare, cum este trecut in regulament) peste prețul de pornire din licitație, poate lua imediat lucrarea acasă, fără consultarea deponentului (dacă nu cumva deponentul a anulat această posibilitate prin contract). Intre licitații se pot face și oferte sub prețul de pornire pentru loturile refuzate in ședința publică. In unele cazuri sunt și zeci de oferte, care nu sunt publice și nu pot fi cunoscute decăt de casa de licitații. Pentru ofertele viabile, este consultat deponentul care poate vinde sau nu piesa la un preț mai mic decât cel de pornire. Alis afișează inclusiv pe site vânzările la prețuri mai mici decât cele de pornire.
La Monavissa, casa vinde piesele neadjudecate cu 10% in plus față de prețul de strigare. In regulament se mai precizează: Casa de Licitație adjudecă lucrarea in favoarea celei mai bune oferte. Ceea ce lasă loc și ofertelor sub prețul de pornire…
Goldart vinde loturile neadjudecate la prețul de pornire, fără a mai consulta deponentul. Dacă insă ofertele sunt sub prețul din ședința publică, vânzarea nu se poate face fără acordul deponentului.
Artmark acceptă, timp de 5 zile, oferte pentru loturile nelicitate, dar acestea nu pot fi sub suma minimă estimată și trecută in catalogul licitației, deci peste prețul de pornire. Toate vânzările after-sale suportă, de asemenea, comisioanele și taxele prevăzute pentru orice piesă scoasă la licitație.