Guvernul regiunii autonome Madeira a anunțat în septembrie că a descoperit o datorie nedeclarată de 1,1 miliarde euro care crește gradul de îndatorare al administrației cu încă o cincime. Impactul acestei descoperiri asupra deficitului bugetar a fost estimat la 0,3% din PIB. Reacția din partea agențiilor de rating nu a întârziat să apară, iar Moody’s a retrogradat imediat calificativul regiunii datorită “gravelor neregularități din raportarea bugetului”.
“Ne uităm la Madeira în același mod în care germanii se uită la Portugalia”, spune un fost ministru portughez de finanțe.
În Madeira, la fel ca în celelalte regiuni aflate la periferia Europei, problema datoriilor de astăzi îngreunează găsirea unor soluții privind dezvoltarea economică de mâine.
Liderii politici speră ca această criză să trezească la viață economiile din sudul Europei după zeci de ani în care au acumulat datorii uriașe și au avut o creștere economică anemică.
Exemplul oferit de Madeira însă sugerează că măsurile de austeritate promovate de UE și de FMI nu își ating scopul de a relansa economiile și de multe ori au un efect contrar celui vizat. Stimularea creșterii economice pare a fi un obiectiv greu de atins în Portugalia, ca de altfel în tot sudul Europei. În Madeira însă este aproape imposibil. Transportul pe insulă este costisitor – Madeira este mai apropiată de orașul marocan Casablanca decât de Lisabona, majoritatea locuitorilor sunt agricultori și peste jumătate din suprafața insulei este o rezervație protejată prin lege. Locul nu pare a avea condiții prielnice pentru promovarea creșterii economice. Principala sursă de finanțare a guvernului din Madeira este impozitarea. Totuși, din 1983 companiile străine au beneficiat de un tratament fiscal preferențial. Facilitățile fiscale introduse, printre care reducerea impozitului pe profit și a TVA și reținerea impozitelor la sursă, au atras numeroase multinaționale care aduc o cincime din veniturile bugetului regiunii.
Impozitele sunt destul de consistente, dar regiunea are nevoie de mai multe venituri. Totuși, UE clasifică facilitățile oferite de Madeira în categoria ajutoarelor de stat, care sunt supuse unor restricții. În ultimii ani, companiile financiare nu au mai beneficiat de schema fiscală preferențială din regiune și trebuie să se supună legislației muncii din Portugalia, care presupune costuri mari pentru angajatori.
Paradisul fiscal din Madeira a fost privit cu suspiciune de oficialii UE încă din momentul aderării Portugaliei. UE a forțat deja regiunea să renunțe la numeroase facilități fiscale și a ridicat obstacole în calea înregistrării unor noi companii în regiune. Parlamentul ar putea da acum lovitura de grație regiunii după ce a anunțat că va supune votului un amendament la proiectul de buget pentru anul viitor prin care dividendele investitorilor nonrezidenți din Madeira vor fi impozitate. Măsurile de austeritate au acum mijloacele și justificarea necesare pentru a sufoca paradisul fiscal.
Omul care a adus norii negri ai datoriilor pe cerul însoritei Madeira este Alberto Joao Jardim, președintele guvernului regional. De la instalarea sa în funcție, în 1978, Jardim a obținut fonduri europene și asistență financiară de la Lisabona și a început să modernizeze regiunea. La începutul mandatului său, s-au construit drumuri și poduri care au legat principalele localități ale regiunii. Apoi au fost construite tunele care străbat munții insulei și au fost ridicate spitale și școli, iar planul de dezvoltare a regiunii a început să dea roade. În mai puțin de 30 de ani, Madeira, o “cenușăreasă” a Portugaliei, a devenit cea mai bogată regiune a țării, după Lisabona.
La momentul introducerii euro, PIB-ul regiunii depășise media națională, iar guvernul portughez a redus semnificativ fondurile pentru regiune. Jardim nu a dorit să renunțe însă la planul său de dezvoltare economică și a continuat să construiască, de data aceasta pe datorie, proiecte grandioase pentru a transforma Madeira într-un “Singapore al Atlanticului”.
Astăzi, în Madeira se pot vedea cu ochiul liber urmările planului nerealist de dezvoltare. Parcuri industriale și porturi impunătoare sunt abandonate și pe jumătate ruinate.
În apropierea unui mănunchi de hoteluri de lux, un parc încântător este pustiu aproape zilnic din cauza amplasării sale pe un țărm stâncos care-l face aproape inaccesibil. Drumurile, tunelele și podurile sunt mult prea moderne pentru o regiune atât de mică, iar investiția în ele nu va putea fi niciodată justificată.
Datoria publică uriașă a administrației nu a limitat planurile de expansiune ale lui Jardim, care a câștigat al zecelea mandat consecutiv în alegerile regionale. Din afară, guvernatorul are imaginea unui “despot populist”, dar și un apărător al comerțului din regiune. El consideră că dacă insula pe care o guvernează va menține un nivel de impozitare scăzut și va continua investițiile în infrastructură, se va forma o economie dominată de profesioniști și de angajați instruiți și cu venituri ridicate.
Dacă guvernatorul are sau nu dreptate în această privință este discutabil. Cert este că viitorul regiunii se află în mâinile oficialilor europeni și ale parlamentarilor portughezi, iar Jardim ar putea fi singurul apărător al Madeirei în lupta pentru a rămâne o destinație atractivă pentru investitori.