“Preluarea integrală a Postmaster a avut ca scop o mai bună prezență a Austrian Post la momentul liberalizării pieței poștale din România, la 1 ianuarie 2013. Vrem să profităm de acest moment”, a declarat într-o conferință de presă Adreas Dragosits, vicepreședinte Austrian Post.

Părțile nu au anunțat valoarea tranzacției.

Operațiunea nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului, unde figurează în continuare ca asociați ai Postmaster SRL Mihai Bălaj și Mihai Preoțescu (fiecare câte 14,8% din capital), Radu Constantin Potolea – 44,4% și Austrian Post Group – 26%.

Operatorul național poștal din Austria a intrat în acționariatul Postmaster în octombrie 2011.

“Conform înțelegerii cu foștii acționari, nu vom dezvălui valoarea celor două tranzacții. Actele privind tranzacția au fost semnate la începutul acestei luni și urmează ca în cateva zile să se încheie și înregistrarea noii structuri a acționariatului la Registrul Comerțului”, a spus Dragosits.

Întrebat dacă Austrian Post este interesată să devină investitor strategic la Poșta Română, Dragosits a spus că nu există nicio intenție în acest sens.

“Astfel de zvonuri am auzit și în România și pe alte piețe pe care activăm. Austria Post nu intenționează să devină investitor strategic la Poșta Română. Dacă vă uitați pe piețele externe unde activează Austrian Post veți observa că noi am intrat prin achiziționarea unui operator poștal privat, așa cum s-a întâmplat de altfel și în România”, a spus el.

Dragosits a arătat că așteaptă ca autoritatea de reglementare în comunicații din România, ANCOM, să adopte actul normativ care va reglementa liberalizarea pieței poștale la 1 ianuarie 2013.

“Suntem în contact cu ANCOM, dar până în prezent nu există o versiune finală a proiectului de lege care va reglementa liebralizarea pieței poștale, în condițiile în care mai este puțin timp până la 1 ianuarie 2013 și vor avea loc și alegeri în decembrie. Sperăm să se încheie acest proces cât mai repede pentru a avea timp să ne pregătim cât mai bine pentru acest moment”, a spus vicepreședintele Austrian Post.

Postmaster a fost înființată în 2007 și, pentru acest an, afacerile operatorului poștal au fost estimate la 11 milioane de euro, în creștere cu peste 10% față de 2011.

Până la 31 decembrie 2012, Compania Națională Poșta Română are dreptul exclusiv de a presta servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g și pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei, constând în colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor de corespondență interne și distribuirea trimiterilor de corespondență expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.

Prezent la eveniment, unul dintre foștii asociați ai Postmaster, Mihai Bălaj, a declarat că societatea a investit un milion de euro în dotarea companiei cu diverse utiljae și echipamente specifice activității poștale.

“Investițiile vor continua în 2013. Așa cum am mai aunuțat, afacerile Postmaster vor depăși 11 milioane de euro în acest an și vrem ca în 2013 creșterea veniturilor să se situeze în zona a doua cifre”, a spus Bălaj.

Anul trecut, piața serviciilor poștale a crescut cu 5,2%, la 1,53 miliarde de lei, pe fondul avansului trimiterilor poștale cu 28% față de 2010, la 527,3 milioane lei, potrivit datelor ANCOM.

Din numărul total de trimiteri procesate în 2011, Poșta Română a prelucrat 79%, ajungând la 418,71 milioane de trimiteri, în timp ce furnizorii privați au raportat 108,57 milioane, realizând o creștere de aproape 30% față de anul 2010.

Cu 23.400 angajați, Austrian Post este liderul pieței de corespondență și servicii de coletărie din Austria. Operatorul este structurat în două divizii: Mail&Branch Network și Parcel&Logistics și este prezent în peste zece piețe europene, generând mai mult de 30% din cifra sa de afaceri din străinătate.

În 2011, cifra de afaceri Austrian Post a crescut cu 4,2%, la 2,35 miliarde de euro, în timp ce EBITDA s-a plasat la 283 milioane euro.