Austriecii se numără printre cei mai importanți investitori din economia românească, peste 6.000 de firme cu capital austriac fiind prezente pe piața locală cu circa 100.000 de angajați. Valoarea totală a investițiilor pe care aceste companii le-au realizat în România se ridică la 10 miliarde de euro.

De altfel, cea mai mare firmă care activează pe plan local, OMV Petrom, cu afaceri de 5,3 miliarde de euro la nivel de grup anul trecut, are capital majoritar austriac.

Totodată, austriecii au bifat aproape toate sectoarele importante din România, fiind prezenți, spre exemplu, în industrii precum cea bancară (prin bănci precum BCR sau Raiffeisen), a lemnului (Holzindustrie Schweighofer, Kronospan, Egger ), auto (Porsche Holding), imobiliare (Immofinanz, CA Immo) sau construcții (Alpine, Strabag). Totodată, austriecii se numără printre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, valoarea cumulată a exporturilor și importurilor în relația între cele două țări ridicându-se la circa 3 miliade de euro anual.