Producătorul de generatoare de aburi Vulcan București (VULC),
controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, a realizat în primele
șase luni o cifră de afaceri de 22,2 mil. lei (5,3 mil. euro), cu
47% mai scăzută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Ca
urmare, compania și-a majorat de 2,7 ori pierderile, care au ajuns
în primul semestru la aproape 7 mil. lei (1,7 mil. euro). Din 2008,
managementul Vulcan a fost preluat de o echipă de specialiști
austrieci prin intermediul Vulcan International care inițial au
reușit să stopeze pierderile companiei. Din activitatea de bază,
Vulcan a înregistrat o pierdere de 4,2 mil. lei, semnificativ mai
ridicată decât rezultatul negativ din aceeași perioadă a anului
2009. Totodată, cheltuielile cu dobânzile s-au majorat cu 26%, la
2,8 mil. lei (0,66 mil. euro), astfel că din activitatea financiară
compania a consemnat o pierdere de aproape 2,8 mil. lei (0,65 mil.
euro). Vulcan înregistra la finele lunii iunie datorii totale de
136,4 mil. lei (31,3 mil. euro).
Burse - Fonduri mutuale
Austriecii lui Tender, învinși de criză: Vulcan și-a redus afacerile la jumătate
Producătorul de generatoare de aburi Vulcan București (VULC), controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, a realizat în primele șase luni o cifră de afaceri de 22,2 mil. lei (5,3 mil. euro), cu 47% mai scăzută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Ca urmare, compania și-a majorat de 2,7 ori pierderile, care au ajuns în primul semestru la aproape 7 mil. lei (1,7 mil. euro).