La Editura Herald există o colecție foarte interesantă, intitulată „Autobiografii”. Iată titlurile apărute.
Lev Tolstoi
Spovedanie (Autobiografia)
Căutând sensul vieții
Traducere de Anca Irina Ionescu.
Lumea interioară a unui titan al literaturii clasice ruse ni se dezvăluie cu sinceritate și fără ocolișuri. Descoperim un om cu educație superioară, cultivat, dar frământat de neliniști spirituale și de o îndoială care îl macină lăuntric, aducându-l pe marginea prăpastiei. Tolstoi analizează întrebările fundamentale ale omenirii în raport cu divinitatea, dorește să afle care este menirea lui în această lume și de ce a fost creat. Avem de-a face cu relatarea unei chinuitoare călătorii spirituale a unui om care, la un moment dat, a încetat să creadă în Dumnezeu și a pornit pe ceea ce el însuși consideră a fi o cale greșită, un drum al orgoliului, al plăcerilor deșarte, care nu duc nicăieri.
De fapt, autorul se află în căutarea sensului propriei existențe și al vieții în ansamblul ei, iar mărturia sa poate sluji drept punct de plecare pentru o reflecție sinceră și lucidă asupra credinței și sistemului de valori personale.
Născut într-o veche familie nobiliară, Lev Nicolaevici Tolstoi (1829-1910) face parte din elita scriitorilor ruși și s-a bucurat de o enormă popularitate. Cunoscut în special pentru romanele sale realiste Război și pace și Anna Karenina, Tolstoi a întâlnit și dizgrația, fiind excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă pentru criticile pe care i le-a adus. A avut o viață animată: în tinerețe s-a dedicat plăcerilor și jocurilor de noroc, a luptat în Războiul Crimeii, apoi s-a căsătorit și a avut doisprezece copii. A fost elogiat de scriitori celebri: Thomas Mann, James Joyce, Vladimir Nabokov, Gustave Flaubert.
Sigmund Freud
Viața mea și psihanaliza
Traducere de Gabriel Doru Avram.
„Viața mea și psihanaliza”, publicată prima dată în 1925, este scrisă de Freud în bine-cunoscutul său stil convingător, direct și sincer. Pe lângă colaborările și controversele mai mult sau mai puțin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care și C.G. Jung, Freud își expune propria dezvoltare intelectuală și profesională, ce coincide practic cu nașterea și dezvoltarea conceptelor și a metodei psihanalizei. În cuvintele sale (scrise în 1935), „aceste pagini sunt străbătute de două teme: povestea vieții mele și istoria psihanalizei; ele sunt strâns întrețesute. Această autobiografie arată în ce fel a ajuns psihanaliza să reprezinte întregul conținut al vieții mele și presupune în mod corect faptul că nicio experiență personală nu prezintă interes în comparație cu relațiile pe care le am cu această știință”.
„Mulți dintre colaboratorii acestei serii autobiografice își încep demersurile prin câteva observații privitoare la particularitatea și dificultatea sarcinii asumate. Eu cred că sarcina mea este însă și mai complicată, întrucât am mai publicat de câteva ori studii asemănătoare cu cel care mi s-a comandat acum, iar natura subiectului cere ca rolul meu personal să fie pus în valoare în mai mare măsură decât de obicei sau decât este necesar în cazul unei lucrări de acest gen.
În 1909, la Clark University din Worcester (Massachusetts), am susținut o serie de cinci conferințe, în care am expus pentru prima dată conținutul psihanalizei și evoluția ei în timp. Am fost invitat la această instituție academică cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la înființarea universității. De curând, am rezistat tentației de a oferi unei publicații americane un articol cu un conținut similar conferințelor, întrucât publicația «Despre începuturile secolului XX» recunoscuse importanța psihanalizei, dedicând acestei științe un capitol special.
Între cele două se poate intercala o lucrare: «Despre istoria mișcării psihanalitice» (Zur Geschichte der psychoanalytischen Bewegung), apărută în anul 1914, care conține de fapt tot materialul esențial a ceea ce urmează să spun în paginile următoare. Întrucât nu doresc nici să mă contrazic, nici să mă repet prea mult, voi încerca să găsesc o nouă formulă de compromis între expunerea subiectivă și cea obiectivă, între discursul biografic și cel istoric.” – Sigmund Freud
Benjamin Franklin
Povestea vieții mele
Traducere de Iulia Bodnari.
Sinceritatea cu care omul de știință dezvăluie detaliile vieții sale este cuceritoare și memorabilă, iar lecțiile de viață pe care ni le împărtășește sunt la fel de prețioase și acum. De origini umile (fiu al unui lumânărar), Franklin a reușit să se distingă încă din adolescență prin sârguința, cumpătarea și firea sa întreprinzătoare. În vremea sa, Franklin era extrem de cunoscut și de influent în Europa. A organizat prima bibliotecă publică din America și a contribuit la înființarea Universității din Pennsylvania. Din 1785 până în 1788, a îndeplinit funcția de guvernator al statului Pennsylvania. Spre sfârșitul vieții, și-a eliberat propriii sclavi și a devenit un aboliționist convins.
Temperanța pe care a cultivat-o încă din tinerețe, precum și grija de a nu răni orgoliul celorlalți i-au deschis drumul către funcții importante în politica și diplomația americană. S-a străduit toata viața să obțina cele mai mari virtuți accesibile unui om, recunoscând în același timp, fără ipocrizie, că slăbiciunile și tentațiile tipic omenești l-au înfrânt în numeroase ocazii. În ciuda acestui fapt, aspectele mai puțin lăudabile ale personalității lui Franklin nu sunt de ajuns pentru a eclipsa realizările și influența acestui simbol al Americii timpurii.
Benjamin Franklin (1706-1790) se numără printre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a fost un scriitor de marcă, editor, politician, om de știință, inventator și diplomat. În istoria fizicii ocupă un loc important datorită descoperirilor sale cu privire la electricitate. A inventat paratrăsnetul și lentilele bifocale. A militat neobosit pentru unitatea colonială și a apărat interesele americane în fața britanicilor. A fost primul ambasador american în Franța, convingându-i pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite.