Producatorul american de aplicatii software de proiectare Autodesk estimeaza o crestere a vanzarilor pe piata romaneasca cu 40-60% in acest an, ca urmare a numarului mare de proiecte din domeniul constructiilor, infrastructurii si a investitiilor planificate in industrie, mai ales in sectorul auto.

“La acestea se adauga investitiile Autodesk si ale partenerilor nostri in extinderea retelei de distributie si suport tehnic. S-au investit si se vor aloca in continuare fonduri in aceasta directie”, a declarat directorul de vanzari pentru Cehia, Slovacia si Europa de Sud-Est al Autodesk, David Palas.

El a amintit ca o evolutie similara a fost consemnata si in Slovacia, Cehia si, partial, in Ungaria, dupa aderarea acestor state la Uniunea Europeana in 2004, cand vanzarile au crescut foarte mult.

Palas nu a specificat nivelul vanzarilor Autodesk pe piata romaneasca in 2006, aratand insa ca vanzarile de produse de proiectare asistata de calculator au crescut cu aproximativ 140% comparativ cu 2005. Mediafax