Senior Editor
Ioana David
- Domenii
- Companii, ZF English, Eveniment
- Scrie în ZF din
- 1970
- Articole
- 4.437
Rezidenții câștigă 800 de lei, iar medicii renumiți ajung la mii de euro pe lună
Medicii rezidenți, care au salarii de 800 – 1.600 de lei net, realizează cele mai mici venituri din sistemul sanitar, unde la vârful ierarhiei sunt medici care pot ajunge, oficial, și la 15....
Ministerul Sănătății a terminat dezbaterile pe marginea pachetului de bază. Urmează aprobarea
Ministerul Sănătății a încheiat dezbaterile publice pe marginea pachetului de servicii de bază, iar acum propune o ultimă discuție înainte ca documentul să meargă la aprobare.
Sergio Faleschini, Vinarte: Prima generație de proprietari nu câștigă bani din vin. Poate a doua sau a treia
Sergio Faleschini, președintele producătorului de vin Vinarte, care deține 400 de hectare de viță-de-vie în trei zone, Dealu Mare, Sâmburești și Mehedinți, spune că România „renaște“ în ind...
Ce șanse are Andrei Hareț să devină primul șef român al Ursus
Plecarea fostului președinte al Ursus Breweries și faptul că producătorul de bere nu a anunțat până acum persoana care va ocupa cea mai înaltă poziție în companie aduc în discuție numele...
România, locul 11 în lume după producția de vin
România se numără printre marile state producătoare de vin din lume, clasându-se pe locul 11 în funcție de producția din acest an, arată datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului...
Șeful Coca-Cola: Facem din România un centru de export regional
Muhtar Kent, CEO și președinte al gigantului american Coca-Cola, cu afaceri de 48 mld. dolari, a venit ieri la Ploiești de unde a anunțat că face din fabrica din acest oraș un centru regiona...
Cel mai puternic om din Coca-Cola: Ploieștiul devine bază de export pentru 100 de milioane de consumatori
Muhtar Kent, președinte și CEO al The Coca-Cola Company, cel mai puternic executiv din industria băuturilor răcoritoare, spune că fabrica din Ploiești a îmbuteliatorului local va deveni un h...
Coca-Cola a investit 22 mil. euro într-o nouă linie de îmbuteliere la Ploiești, în prezența șefului turc al grupului american
Coca-Cola inaugurează astăzi la Ploiești o investiție de 22 de milioane de euro într-o nouă linie de îmbuteliere a brandului Cappy Pulpy.
Trei branduri de bere vând în total de peste 300 mil. euro pe an
Timișoreana (din portofoliul SABMiller), Bucegi (Heineken) și Ciucaș (SABMiller), brandurile cu cele mai mari vânzări de pe piața de bere, au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de pest...
Ministerul Sănătății se pregătește să lanseze în dezbatere publică noua listă de compensate
Noua listă de medicamente compensate va fi lansată în dezbatere publică la mijlocul lunii noiembrie, urmând să intre în vigoare din ianuarie anul viitor, a anunțat Eugen Nicolăescu, ministru...
Cristian Bușoi, președintele CNAS: Anul acesta am închis arieratele în sănătate, iar din februarie 2014 vom plăti medicamentele la 90 de zile
Cristian Bușoi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), spune că în momentul în care va fi gata lista de medicamente compensate va trebui să se concentreze pe a calcula...
Nicolăescu: La mijlocul lunii noiembrie vom lansa în dezbatere publică noua listă de medicamente compensate
Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, a spus că la mijlocul lunii noiembrie va lansa în dezbatere publică noua lista de medicamente compensate.