Seceta si inghetul au calamitat peste un milion de hectare cultivate cu cereale in toamna si primavara, din suprafata totala de sapte milioane de hectare, a declarat ieri ministrul agriculturii Ilie Sarbu.
“Din ceea ce s-a centralizat la minister pana in dimineata aceasta, avem afectate 1-1,054 milioane hectare, unele in proportie de peste 50%, iar altele sub acest procent. Vom lua legatura cu Institutul National de Meteorologie. Ei sunt cei care pot emite documentatia, ca sa putem declara stare de calamitate. Oricum, vom avea calamitate, pentru ca iunie se anunta cea mai secetoasa luna”, a spus Sarbu.
El a aratat ca fermierii ale caror terenuri sunt afectate ar putea sa primeasca despagubiri din fondul special de interventii al guvernului.
“Compensam pierderile prin irigarea unei suprafete de 500.000 de hectare, cat am putut reabilita pana in acest moment, de la 60.000 cat erau reabilitate in iarna”, a spus Sarbu.
Ministrul a adaugat ca institutia pe care o conduce are in vedere un program de reabilitare a suprafetelor agricole, care insumeaza 1,5 milioane de hectare, pe o perioada de patru ani.
“Incercam sa facem cat mai mult, dar oricum si cele 1,5 milioane hectare nu vor fi de ajuns. Trebuie sa intervenim cu impaduriri, dar trebuie sa se reorienteze si fermierii si sa inceapa forarea puturilor, pentru ca e mult mai ieftin si mai la indemana lor”, a spus Sarbu.
Potrivit ministrului, inainte de anul 1990, Romania avea o suprafata irigata de trei milioane de hectare, iar sistemul actual de irigatii este depasit din punct de vedere tehnologic, continand pompe rusesti din anii ’60-’70, de mare capacitate si mari consumatoare de energie.
“Avem mari pierderi de apa. S-au furat magistralele si dalele, care trebuia sa impermeabilizeze. Am dat o tema la Institutul de proiectari al ANIF, sa regandeasca intregul sistem de irigatii si atunci, pe viitor, daca lucrurile merg bine si vom avea curaj sa abordam un nou sistem, sistemul gravitational, in locul celui orizontal. Asta inseamna sa aducem apa din amonte in lacurile de acumulare”, a spus Sarbu.
El a aratat ca un alt obiectiv al Ministerului Agriculturii in urmatorii ani este finalizarea Canalului Siret-Baragan, din care s-au reabilitat doar 11 kilometri pana in prezent. “Acest canal ar putea rezolva un milion de hectare”, a mai spus ministrul agriculturii.
Luni de foc
In iulie si august va fi atins maximul de seceta din 2009, aceasta vara fiind la fel de secetoasa ca acea din 2000, insa nu vor fi impuse restrictii de consum al apei pentru populatie, a declarat ieri presedintele Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu.
“Din punct de vedere agricol, seceta va afecta regiunile sud-estice, sudice si estice ale tarii”, a spus Sandu. In 2000, peste 40% din productia agricola a fost compromisa. Seful ANM a mai spus ca in iunie si iulie temperaturile medii lunare vor fi peste valorile normale in toata tara, trecand de 35 grade in sudul tarii.
Eveniment
Autoritatile avertizeaza. Vom avea calamitate pentru ca va fi seceta
Seceta si inghetul au calamitat peste un milion de hectare cultivate cu cereale in toamna si primavara, din suprafata totala de sapte milioane de hectare, a declarat ieri ministrul agriculturii Ilie Sarbu.