La Editura Leda urmează să apară “O credință oarbă în îngeri”, de R.J. Ellory.Traducere din limba engleză și note de Laura-Georgiana Fratu. Un thriller literar excepțional, în care suspansul este cuvântul de ordine de la prima la ultima pagină. Este un bestseller internațional tradus în 25 de limbi. “Rareori întâlnești cărți frumos scrise care să fie în același timp și mari thrillere…O credință oarbă în îngeri este însă una dintre ele.” – scria James Patterson.
1939. Într-un orășel din sudul Americii, Joseph Vaughan, un băiat de doisprezece ani, află de atacul brutal și uciderea unei fetițe, prima dintr-o serie de crime abominabile ce vor zgudui pașnica localitate în decada ce va urma. Mânat de teamă și de simțul al datoriei, Joseph înființează, împreună cu prietenii săi, Paznicii, un grup hotărât să le protejeze pe fetițele din Augusta Falls, Georgia, de răul aciuat în mijlocul lor. Dar criminalul le scapă, iar ei asistă neajutorați cum copil după copil este răpit din rândurile lor. Chiar și atunci când oribilele crime încetează, umbra fricii îl va urmări constant pe Joseph Vaughan. Obsedat de acest trecut, va căuta adevărul vreme de cincizeci de ani, pentru ca în final să se confrunte cu coșmarul care i-a întunecat întreaga viață…
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – așa cum afirma Clive Cussler – “o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată și care te aruncă în întunecimile groazei și tenebrele suferinței, până când, în final, atingi sfârșitul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul îl impune ca pe un maestru al genului”.
“O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forță marca R.J. Ellory ” – Michael Connelly
“Un mister captivant, deopotrivă fascinant și emoționant. Minunat scris, cu o poezie sumbră care te face să-ți dorești să citești cu voce tare. Gândiți-vă la o combinație între Salinger și Chandler.” – Ken Bruen
“R.J. Ellory are darul înțelegerii subtile a ritmului și vitezei, știe cum să lase o poveste să se înșiruie… există o naturalețe în modul în care cititorul e atras inextricabil în lumea pe care autorul o creează… Excelentă carte!” – The Guardian
R. J. Ellory (n. 1965) este un binecunoscut scriitor britanic, autor de bestselleruri, tradus în nenumărate limbi și deținător a numeroase premii prestigioase pentru literatură polițistă. Toate romanele sale ─ Candlemoth (2003), Ghostheart (2004), A Quiet Vendetta (2005), City of Lies (2006), A Simple Act of Violence (2008), The Anniversary Man (2009), Saints of New York (2010) și Bad Signs (2011), precum și cartea de față, A Quiet Belief in Angels (O credință oarbă în îngeri) apărută în 2007 în Marea Britanie – s-au vândut în sute de mii de exemplare.
R.J. Ellory a studiat grafica și fotografia și chiar a intenționat să urmeze o carieră în jurnalism fotografic, intenție care însă nu s-a materializat niciodată. A cântat la chitară într-o formație, după care a renunțat la scena muzicală și și-a îndreptat atenția către filosofie și lectură. A început să scrie acum mai bine de zece ani și de atunci și-a dedicat tot timpul scrisului. Este căsătorit, are un băiat și locuiește în Marea Britanie.
Romanul O credință oarbă în îngeri a fost tradus în douăzeci și cinci de limbi, nominalizat la Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, The 813 Trophy și Quebec Booksellers’ Prize 2008 și a câștigat Prix du Roman Noir al săptămânalului francez Le Nouvel Observateur, The Strand Magazine Best Thriller of the Year, Prix Livre De Poche 2010 și The US Indie Excellence Award for Best Mystery. De curând, Ellory a terminat scenariul de film pentru regizorul francez Olivier Dahan, deținător al premiului Oscar pentru pelicula La Vie En Rose, care a achiziționat drepturile de ecranizare.