Stefania Mihalache s-a nascut pe
15.08.1978 la Brasov. Este absolventa a Facultatii de Filologie,
Universitatea Transilvania, Brasov. Master in Studii de gen si
cultura, Universitatea Central Europeana, Budapesta, cu teza,
“Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’s
Dracula”. Debuteaza in volumul colectiv “Junii 03, Antologia
tinerilor prozatori brasoveni”, revista Interval, 2003. In anul
2004, debuteaza editorial cu volumul “Est-falia”, Editura Paralela
45. Romanul este nominalizat la Marile Premii Prometheus, editia a
IV-a, categoria Opera Prima. Colaboreaza la revistele: Familia,
Tiuk, Pana mea, Vatra, Observator Cultural, Dilemateca, Time-Out,
Noua Literatura. In prezent este scenarista la Media Pro Pictures,
Bucuresti.
Romanul Stefaniei Mihalache are
in vedere nu numai radiografierea valorilor corporatiste in
versiunea lor standard, preluata de la marile corporatii vestice,
ci, mai ales, combinatia adesea gregara, când nu de-a dreptul
periculoasa, dintre acestea si spiritul “descurcaret”,
esentialmente corupt, dâmbovitean. Cartea spune povestea unor
experiente care in România nu si-au gasit drumul fictional prezent,
deja, in literatura contemporana central-est-europeana – acea
literatura a tinerilor care au detectat repede falsurile din
spatele sistemului corporatist primit la pachet si nu se sfiesc sa
prefigureze, in scris, o alta stânga (adesea cu iz anarhic)
situându-se pe un arc ce se termina in spatiul vestic in literatura
“epuizarii” capitaliste, a oboselii si a vidului adus de societatea
de consum.
Cruda, amara si extrem de
intensa, cartea se lasa citita si ca avertisment adresat unei
intregi generatii – tinere, ambitioase si naive, usor manipulabile
de catre cei care au facut si fac jocurile.
O luna. O luna incheiata, un
timp atât de delimitat incât te face sa-i simti foarte bine
interiorul. Un interior pe care o sa-l gusti, o sa fie cremos si
parfumat ca acela al unei bomboane de ciocolata. Acolo o sa te
ascunzi ca intr-un subteran pentru ca o sa pregatesti ceva, o sa
lucrezi la ceva. O sa fii ascunsa ochilor lumii in interiorul
cremos, adânc scufundata in mintea ta. Si când o sa revii, o sa fii
altfel. O luna, o luna si bucatica asta de seara ca o limba, ca o
prelungire de materie pe care aluneci incet inspre acest timp
delimitat.
Ajung acasa. Deschid usa, camera
aproape nu mai miroase a Bamby, monitoarele tac si privesc chioare
unul inspre celalalt. Ma dezbrac foarte repede, ma imbrac in haine
de casa. Ma asez pe jos in mijlocul camerei si desfasor toate
colile A5 pe care le-am cumparat. Una ajunge prea aproape de biroul
lui Bamby asa ca o aduc mai aproape de pat. Aduc o ruleta si masor:
distanta 50 cm de biroul lui Bamby. De aici incolo incepe câmpul
meu. Ma indrept spre raftul din camera si iau toate cartile de la
Alex pe care le pun pe jos lânga mine. Sa iau si setul de markere
din geanta. Le pun lânga mine. Ma uit la colile A5 imprastiate pe
jos. Cred ca asa se uitau si marii exploratori la terenurile
virgine din fata lor. Dar eu fata de ei am un mare avantaj:
majoritatea nici nu stiau initial ca aceste teritorii sunt acolo,
le presimteau doar, le intuisera. Pe când eu stiu ca sunt, merg la
sigur si cu o gramada de carti dupa mine. Important e sa
construiesc pe ele ceea ce trebuie. Aici e provocarea.
Deci sa vedem…. intâi
nivelele. Ba nu, saptamâna 1. Nu, intâi nivelele in general si
apoi… Ce dracu’ e atât de greu! Ia sa mai citesc
Hamilton.
Genial, prima harta incepe sa se
contureze cât de cât, vad ramificatiile si culorile odata cu prima
geana de lumina. Felia foarte subtire si rosiatica de soare imi
pare extraordinar de aproape, imi intra in ochi si imi arde retina.
As putea sa ma culc o ora pâna sa merg la agentie. Putin mai târziu
ajung deja la firma, le intâlnesc pe Gratiela si Georgiana pe
scari, zic ca e criza de cafea, iar eu intru in biroul central,
unde au adus niste pupitre foarte sofisticate cu monitoare mari la
care stau intorsi cu spatele Remus si Robert de la
DTP.
– Salut, baieti! le zic vesela,
fara sa simt nici un pic de oboseala, desi am dormit numai o ora.
Ce sunt chestiile astea?
– Salut, se-ntoarce Remus spre
mine, uite, niste arme de distrugere in masa.
– Poftiiim? Si-atunci vad ca are
pielea fruntii incretita si pometii obrajilor ca un Klingonian din
Star Trek, sau asa ceva. Din cabina mea de sticla, pe care abia
acum o vad ca este acoperita cu niste perdele negre ies Dania si
Alex care striga si râd isteric, in timp ce indreapta spre mine
niste microprocesoare cu o lumina ciudata verzuie si pe care o simt
cumva rece, plimbându-mi-se pe tot corpul.
– Ha, ha, ai trecut la nivelul
doi !!!! Ai trecut la nivelul do-oi!!! Avem hartile tale, uite-le,
uite-le aici!
Alex flutura hartile mele foarte
frumoase, superb colorate.
– Stii ce sunt astea? Stii ce ai
facut? Sunt planurile de distrugere a universului,
ha-ha!
Microprocesoarele lor incep sa
tiuie tot mai insitent si sa-mi trimita cumva de acolo, de la
distanta o durere tot mai puternica in corp, in fiecare organ in
parte. Si tiuitul nu mai inceteaza. Deschid ochii, e alarma de la
telefon.
Ora s-a scurs. Ce vis de cacat,
nu pot sa cred. Adica, mi-e ciuda ca l-am avut. Ca si cum
subconstientul meu si-ar bate joc de mine. Si iarasi n-am cum sa nu
ma gândesc la Wilde – Harrison, nu Oscar – care spune ca in
momentul acesta de reconstructie totala a mentalului, sunt afectate
cele mai adânci straturi ale fiintei iar subconstientul tinde sa
apere fiinta de aceste schimbari, fiinta care este inclinata
natural spre pasivitate si conservare. La naiba, oamenii astia
chiar au toate raspunsurile.
Ajung la agentie, de data asta
de-adevaratelea. O zi foarte serioasa. O zi compusa, ordonata, atât
de conform planului incât am impresia ca din cauza concentrarii
mele este ziua asa. Ca ea este asa pentru toti din cauza
seriozitatii cu care ma concentrez. Si eu vreau sa bat cu asta
visul ala cretin. Si Georgi este cumva cuminte, isi vede de treaba
ei, ba chiar ma intreaba daca nu vreau ceva de mâncare de jos.
Dania discuta o singura data cu sotul ei la telefon si atunci
frumos, fara sa se certe, fara sa-i reproseze nimic. Ne vedem
acasa, asa se termina conversatia. Din pacate, Alex e inchis in
biroul lui si a cerut sa nu fie deranjat. Mi-ar placea sa-i arat ce
ordine este, câta liniste, câta frumusete.
De data asta sunt deja acasa
când se insereaza si asta e un sentiment tare ciudat. Parca seara
sporeste cumva singuratatea, si e de ajuns ca sa-mi simt mintea
divagând spre tema singuratatii, gata sa se scalde intr-un fel de
melancolie inutila. Sentimentele si perceptiile au si ele nevoie de
o forma, de o ghidare, de un canal pe care sa curga ca sa scoti din
ele un rezultat. Dar, pâna la urma, la ce fel de rezultat ma
astept? Sa te cunosti mai bine, proasto. Hartile ma asteapta
intinse pe jos asa cum le-am lasat. Monitoarele lui Bamby tac. E
asa de bine când se lasa incet-incet intunericul si tu aproape nu
il simti pentru ca esti foarte concentrata si te cuprinde incet si
placut, albastrul si rosul hartii devin inchise si abia atunci,
târziu intelegi ca s-a intunecat, ca a trecut o bucata mare de timp
iar tu nu i-ai apartinut lui, ci tie insati. Deja presimti cu
bucurie cum o sa aprinzi veioza si o sa schimbi intunericul pe
lumina intima si calda fixata pe coala alba, când o sa incerci sa
plantezi mugurii nivelului urmator, si o sa simti ca ai mai
construit putin, o sa simti trecerea de nivel.
Stai la tine in camaruta mica de
la ultimul etaj si esti la distanta egala de toti, fata de toti
oamenii din jur care acum cineaza, isi intreaba intr-o doara copiii
ce teme au, cu gândul la meciul sau filmul stupid care se da in
seara asta, cu gândul la ziua de mâine si la ce o sa le mai dea
seful de facut pe care ei sa-l execute in sila si de mântuiala.
Esti la distanta egala de oamenii acestia carora lucrurile li se
dau si li se intâmpla fara sa aiba habar ce putere minunata zace in
propria lor minte.
Patesc acelasi lucru ca si
noaptea trecuta, pe masura ce avansez cu planificarile, pe masura
ce ramificatiile devin mai fine, scopurile si motivatiile se
rafineaza. Noapte dupa noapte somnul ma cuprinde tot mai târziu mai
ales când ajung la ultimele ramificatii care vorbesc despre
adevaratele mele dorinte, cele pe care nu indraznesc sa mi le spun
nici mie. Atunci intreg corpul ma furnica, nu mai pot sa stau
locului, incep sa ma plimb prin toata camera si ma intreb aproape
cu voce tare “Ce vreau eu? Ce vreau eu cu adevarat?” Cumva mi se
pare ciudat ca dorintele cele mai ascunse, adevaratele surse ale
tuturor actiunilor noastre, se lasa atât de greu smulse, dar pâna
la urma imi dau seama ca ele sunt resorturile fiintei noastre, la
fel de importante ca si sângele, plamânii, inima, aparatele si
sistemele.
De fapt, acum daca ma uit mai
bine la primele doua harti pe care le-am terminat, vad foarte clar
ca ideile, conceptele, scopurile, dorintele si impulsurile sunt
ramificate la fel ca sistemul circulator sau cel limfatic. Asa ca,
e natural ca viata noastra mentala si spirituala sa lucreze in
acelasi echilibru perfect ca cea a aparatelor si sistemelor care ne
mentin in viata corpul.
Când ating un astfel de moment
revelatoriu, in mine si in jurul meu se face o tacere infinita.
Absolut nimic nu se misca, nimic nu se aude si asa am dovada ca
exista echilibru perfect, ca in aceste momente pe care le denumea
Hamilton “racord la cosmos”. Respir adânc, ramân in aceasta stare
atât timp cât este posibil, apoi ma ridic si notez in jurnal ideea
care mi-a provocat momentul.
In jurnalul agentiei pe care n-o
sa-l citeasca nimeni niciodata, poate doar Alex
(…) ideile, conceptele,
scopurile, dorintele si impulsurile sunt ramificate la fel ca
sistemul circulator sau cel limfatic. Asa ca, e natural ca viata
noastra mentala si spirituala sa lucreze in acelasi echilibru
perfect ca cea a aparatelor si sistemelor care ne mentin in viata
corpul.
Au trecut deja doua saptamâni de
studiu intens, in ultima saptamâna nu l-am vazut deloc pe Alex
pentru ca a fost plecat la un event la Luxemburg. Zilele au fost
tot mai frumoase, primavara s-a instalat decis si e posibil sa avem
parte de o vara timpurie. In fiecare zi m-am simtit tot mai
puternica, n-am pierdut niciodata metroul, n-am ratat nici un
telefon, nici un e-mail, nici o scrisoare, nici un raport. In
vocabularul meu a intrat un nou cuvânt: eficienta. Eficienta e ca
un fel de siguranta ca esti pe drumul cel bun. Siguranta ca nu te
risipesti, ca nu-ti risipesti calitatile si talentul. Eficienta
este echilibru. La serviciu m-am apropiat de Georgi si am
intrebat-o daca vrea sa fisez in locul ei niste chestii. Mi-a
zâmbit si a zis “Ok. Multumesc”. Ea ar fi trebuit oricum sa mai
lucreze la campania lui Ling care stagneaza. Georgi poate fi chiar
draguta câteodata.
Asta iarasi mi s-a parut misto
la Hamilton, ca are un capitol intreg despre relatiile personale,
care e absolut revolutionar. Spune atât de multe despre importanta
oamenilor de care esti inconjurat. Spune ca trebuie sa te inconjori
numai de oameni solari, pro-activi, plini de energie si cu un nivel
ridicat de autoconstientizare. Dar fiindca, in mod evident nu toti
oamenii sunt asa, trebuie sa faci tu tot ce-ti sta in putinta sa
creezi astfel de relatii. Trebuie sa iradiezi toate acestea in cât
mai multe directii. Mai am de lucrat foarte putin la harta din
saptamâna a treia pe care sper sa o termin in noaptea
aceasta.
Georgi striga la
Remus:
– Hai sa ne uitam pe brosurile
alea ca mâine vine Alex!
Stomacul meu a devenit un fel de
naveta spatiala. Mâine. Mâine.
Din harta a treia mi-a ramas de
analizat numai nivelul vietii personale care se continua din harta
a doua. Cumva simt ca inca de acolo sunt ceva probleme legate de
claritatea scopurilor dar toata lumea este de acord ca asta e un
domeniu delicat. Cum spune Hamilton, aici te poti folosi de diversi
adjuvanti.
Intru in casa cu un pachet de
lumânari parfumate, spuma de baie cu aroma de ciocolata si un face
peeling de la All Cosmetics. Imi pregatesc baia, dau drumul la apa
si-mi asez cartile lânga cada. Ma scufund in apa fierbinte, ma las
câteva minute sa ma bucur de toate aromele spumei de baie. Apa din
cada nu mai este doar apa, e un lichid parfumat de o consistenta
ciudata, e ca un fel de sirop de macese sau o dulceata de visine,
un lichid care devine cumva tubular-sinuos, un tub dulce
visiniu-inchis prin care corpul tau aluneca, se contorsioneaza in
multiple feluri, tubul miroase ca Alex, te mângâie ca mâinile lui,
prin el cineva respira deasupra ta ca atunci când Alex respira
deasupra ta.
Viata dumneavoastra personala
trebuie sa fie cât mai armonioasa, bazata pe comunicare si
incredere reciproca, citesc o ora mai târziu din Hamilton. In
momentul in care va faceti harta temporala pentru saptamâna sau
luna in curs nu trebuie sa uitati sa includeti rubrica in care
alocati timp partenerului dumneavoastra si rubrica in care hotarâti
ce fel de activitati veti desfasura impreuna. In felul acesta, va
asigurati ca nu va neglijati partenerul. Multe dintre problemele
care intervin intr-o relatie sunt cauzate de instrainarea
partenerilor care nu inteleg ca o relatie, la fel ca si celelalte
preocupari importante din viata lor, trebuie
gestionata.
Da, chiar asa, de când nu am mai
facut eu si cu Bamby ceva impreuna? El vine saptamâna viitoare,
deci o sa trec aici la weekend: activitati cu Bamby. Da, dar ce-o
sa facem… hm… nu stiu, n-am mai fost de mult la teatru sau la
film. N-am fost niciodata la ski, sau sa patinam. A, foarte
interesant, citesc iarasi din Hamilton: cuvântul “activitati”
presupune sa nu stati, sa nu va lasati in voia obiceiurilor, a
programului rutinat. Activitati nu inseamna sa stati sa va uitati
la televizor prelungindu-va astfel dimineata de week-end, ci
presupune sa faceti ceva in mod deliberat, o activitate prin care
sa urmariti un rezultat, un câstig pentru relatia
dumneavoastra.
Alex promite de mai multe luni
ca o sa ne duca pe toti din firma la paint-ball. Am auzit de la
Gratiela ca ar mai fi fost cu Georgi. Si ca vara trecuta ar fi fost
la Aqua Park, tot cu Georgi. Bine, el a chemat toata firma dar nu
s-a dus decât Georgi. Mi-ar placea sa mergem si vara asta. Daca ar
veni toata lumea, asta ar uni echipa. Eu oricum o sa merg. Asta e
chestia cu activitatile in cuplu. Ele au acelasi rol ca in echipa.
De exemplu, continui din Hamilton, daca din relatia dumneavoastra a
lipsit in ultima vreme comunicarea, ati putea merge sa vedeti un
film cu aceasta tema. stiu: cel mai bine pentru relatia noastra ar
fi sa-i dau lui Bamby sa citeasca Hamilton.
Trebuie sa discutati cu
partenerul planurile dumneavoastra de viitor, sa-l implicati cât
mai mult in viata dumneavoastra interioara, de exemplu sa-i
impartasiti gânduri, pareri, amintiri, vise. Gânditi-va, de
exemplu, care a fost ultimul vis pe care i l-ati
povestit?
Ultimul vis… a fost cel cu
conferinta de presa si eu explicând ceva despre culoarea albastra
parca… Da’ lui Alex trebuie sa i-l zic neaparat pe ala cu
planurile de distrugere a universului, o sa se distreze. si-o sa-i
zic si ca m-am gândit la un sistem de aranjare a lucrurilor in
biroul lui, cum am citit in Belford, ca sa-i creeze un echilibru,
nu stiu dac-o sa vrea dar de exemplu corpul mai mic de biblioteca
sta in contra luminii si abia se strecoara razele de soare pe geam,
am vazut asta in dimineata aia când am ramas noi doi acolo, de fapt
mi-a placut atunci cum se strecura soarele asa si ce liniste de
duminica era in casa si pe strada iar noi parca eram pur si simplu
acasa, in casa noastra si leneveam dimineata, sau rearanjam
lucrurile, cartile… si mi-era asa drag cumva, nu stiu cum sa
exprim exact pentru ca poate sa cam fie o tâmpenie, dar mi-era pur
si simplu drag cum il lumina soarele.
Sa ma-ntorc la activitati. Deci
activitati cu Bamby. Nu, vise. Sa ne povestim vise. Sa-l intreb si
eu pe el ce a mai visat in ultima vreme. Alex oare ce-o fi visat la
Luxemburg? Oare Alex viseaza color sau alb-negru? Eu, de exemplu,
visez foarte-foarte colorat.
Adun iarasi hartile pe lânga
mine. Stau in mijlocul lor si am controlul. Sunt aproape gata, cred
ca au iesit bine, si e asa ciudat ca parca as fi inconjurata de
materia vietii mele scoasa la imprimanta, defalcata, desfasurata
foaie cu foaie, pâna la miez. De-abia astept sa i le arat toate lui
Alex, ca pe niste radiografii. Sa se uite atent la fiecare sa
zâmbeasca si sa intrebe “Asta esti tu?” si eu sa dau din cap, si el
sa spuna “Esti frumoasa…”
Fragment din romanul “Poemele
secretarei”, in curs de aparitie la Editura Cartea Româneasca

Subiecte #„Est-falia”#Stefania Mihalache