Guillermo Cabrera Infante s-a nascut pe 22 aprilie 1929, la
Gibara, regiunea Oriente, Cuba. In 1941 s-a stabilit la Havana cu
parintii sai.
A inceput sa scrie in 1947 si a renuntat la studii si la
visata cariera de medic. In 1950, s-a inscris la scoala de
ziaristica din capitala cubaneza. In 1952 a fost arestat si amendat
pentru ca publicase o povestire ce continea “English profanities”.
In 1953 s-a casatorit, si, din anul urmator, a inceput sa publice
cu pseudonimul G. Cain cronici de film in hebdomadarul popular
“Carteles”, al carui redactor sef va deveni in 1957. I s-au acordat
mai multe premii si mentiuni pentru povestirile sale. Intre 1962 si
1965, a fost atasat cultural al Cubei in Belgia. In 1965, s-a
intors in Cuba pentru inmormântarea mamei sale, a renuntat la
diplomatie si s-a intors in Europa.
A publicat, intre altele, volumul de povestiri “Así en la paz
como en la guerra” (“Precum pe timp de pace asa si de razboi”),
romanele “Tres tristes tigres” (“Trei tigri tristi”), care a
obtinut Premiul Biblioteca Breve in 1964 (Barcelona, Seix Barral,
1967), “La Habana para un infante difunto” (“Havana pentru un
infante defunct”). In 1997, i s-a decernat Premiul Cervantes; si in
2001, Premiul Uniunii Latine pentru intreaga sa creatie literara.
Cabrera Infante este considerat de critica literara unul dintre cei
mai reprezentativi creatori de limba spaniola din ultimele decenii,
autentic maestru al limbajului.
A incetat din viata la Londra, in 2005.
La Editura Curtea Veche se afla in curs de publicare romanul
“Trei tigri tristi” , in traducerea lui Dan Munteanu Colán.
Ea canta bolerouri
Eu am cunoscut-o pe Estrella pe vremea când se numea Estrella
Rodríguez si nu era celebra si nimeni nu se gândea ca o sa moara si
ca nimeni din cei care o cunosteau n-or s-o plânga daca murea. Eu
sunt fotograf si munca mea in epoca aceea era sa fac portrete ale
cântaretilor si ale persoanelor din lumea spectacolului si a vietii
de noapte, si umblam mereu prin cabarete si prin nite-club-uri si
alte locuri de-astea, facând poze. Imi petreceam toata noaptea cu
treaba asta, toata noaptea pâna in zori si toata dimineata. Uneori
nu aveam nimic de facut, imi terminam schimbul la ziar si, la trei
sau patru dimineata, ma duceam la “Sierra” sau la “Las Vegas” sau
la “Nacional” si pe-acolo, la taclale cu vreun animator amic de-al
meu sau ca sa ma uit la balerine sau ca sa le ascult pe cântarete
si sa ma otravesc cu fumul si mirosul rânced al aerului conditionat
si al bauturii. Asa eram eu si nimeni nu ma putea schimba, pentru
ca trecea timpul si eu imbatrâneam si zilele treceau si deveneau
date si anii deveneau efemeride si eu continuam la fel, cu noptile
mele, varsându-le intr-un pahar cu gheata sau pe un negativ sau in
amintire.
Intr-una din noptile astea am ajuns la “Las Vegas” si am dat
peste toata lumea aceea care nu se putea schimba si o voce
cufundata in intuneric mi-a spus, Fotografule, ia loc aici si bea
ceva, ca platesc eu, si nu era altul decât Vítor Perla. Vítor are o
revista care publica poze cu fetite pe jumatate goale cu explicatii
ca: Un model cu un viitor ce sare in ochi sau clarele motive ale
Taniei Cemietandacemiemanda sau cubaneza BB afirma ca Brigitte
seamana cu ea si alte chestii asemanatoare, pe care nu stiu de unde
le scot pentru ca au cu siguranta un depozit de cacat in creier de
pot sa spuna atâtea despre o fetita care pâna ieri era fata in casa
sau servitoare sau lucra la “Muralla” si azi lupta cu tot ce are ca
sa atraga atentia.Vedeti, acum vorbesc si eu ca ei. Dar datorita
unei cauze misterioase (si daca eu as fi un redactor de scandal in
loc de s-urile din misterioasa as pune doua semne cu greutate)
Vítor cazuse in dizgratie, si de-asta m-am mirat ca inca mai era
bine dispus. Am mintit, primul lucru care m-a uimit e ca mai era
inca degajat si mi-am zis, Rahatul asta tot mai pluteste, si i-am
spus-o si lui. De fapt, vreau sa spun ca i-am spus, Galicianule,
esti un dop spaniol, iar el fara sa-si piarda calmul mi-a raspuns,
mort de râs, Da, da’ trebui ca mi-a intrat o bucat’ de plumb, ca
m-am inecat pe jumate. Si am inceput sa vorbim si mi-a povestit o
gramada de lucruri, mi-a povestit aproape toate nenorocirile lui,
dar nu le repet aici, fiindca el mi-a facut niste confidente si eu
sunt un domn si n-o sa umblu cu bârfa. Pe lânga asta, problemele
lui Vítor sunt problemele lui si daca si le rezolva, cu-atât mai
bine pentru el, iar daca nu, treaba ta, Vítor Perla. Treaba e ca am
obosit sa-i ascult necazurile si cum avea o fata amarâta iar eu nu
aveam chef sa vad o gura urâta, am schimbat subiectul si am inceput
sa vorbim de alte lucruri, cum ar fi femeile si chestii de-astea,
si pe neasteptate mi-a spus, ti-o prezint pe Irena si nu stiu de
unde a scos o blonduta miniona, splendida, care semana cu Marilyn
Monroe daca pe Marilyn Monroe ar fi prins-o indienii jíbaro si
si-ar fi pierdut timpul micsorându-i nu capul ci corpul si tot ce
mai avea, si când tot ce mai avea vreau sa spun tot ce mai avea.
Asa ca a tras-o pe Irena de un brat ca si cum ar fi pescuit-o din
marea intunecimii si mi-a spus, mai bine zis, i-a spus, Irena, ti-l
prezint pe cel mai bun fotograf din lume, dar a spus-o vrând sa
spuna ca eu lucrez pentru ziarul “El Mundo”, si blonduta a râs cu
pofta ridicându-si buzele si aratându-si dintii ca si cum si-ar fi
ridicat rochia si si-ar fi aratat picioarele si avea cei mai
frumosi dinti pe care ii vazusem vreodata pe intuneric: niste dinti
regulati, cu forma frumoasa, perfecti si senzuali ca niste picioare
si am inceput sa vorbim si la fiecare clipa ea isi arata dintii
fara nici o pudoare si imi placeau asa de mult ca am fost cât pe ce
s-o rog sa ma lase sa-i ating dintii, si ne-am asezat la o masa sa
vorbim si Vítor l-a chemat pe chelner si ne-am pus pe baut, si la
scurta vreme eu o calcasem cu multa delicatete, ca din greseala, pe
piciorus pe blonduta si aproape ca nu mi-am dat seama ca o calcasem
asa de mic era piciorul ei, dar ea a zâmbit când i-am cerut scuze
si putin timp dupa aceea am apucat-o de mâna, ca sa se vada ca este
intentionat si mâna i s-a pierdut in mâna mea si am cautat-o vreo
ora printre petele galbene ale sughitului pe care eu foarte
charlesboyeresc ziceam ca sunt pete de nicotina asa, si dupa aia,
când i-am gasit mâna si i-am mângâiat-o fara sa-i cer iertare, ii
spuneam Irenita ca era numele ce i se potrivea cel mai bine si
ne-am sarutat si asta, si când mi-am dat seama, Vítor se ridicase
de la masa, foarte discret el si am ramas acolo o vreme
pipaindu-ne, imbratisati strâns, acolo in intuneric sarutându-ne,
uitând de toate, ca showul se terminase, ca orchestra cânta muzica
de dans, ca lumea dansa si dansa si obosea de atâta dans si ca
muzicantii isi strângeau instrumentele si plecau si ca noi ramâneam
acolo singuri, acum in intuneric profund, nu in vaga penumbra cum
cânta Cuba Venegas, ci in profunda penumbra, in intuneric
cincizeci, o suta, o suta cincizeci de metri sub suprafata luminii
inotând in intuneric, uzi, sarutându-ne, uitati, saruturi si
saruturi si saruturi, uitând de noi, fara trupuri, doar doua guri
cu dinti si doar cu limba, rataciti in balele sarutarilor, acum
tacute, silentioase, umede, mirosind a saliva fara sa simtim,
umflati, sarutându-ne, sarutându-ne, amice, pierduti pentru lume,
lansati total pe orbita. Brusc, am hotarât sa plecam. Atunci am
vazut-o pentru prima data.
Era o mulatra enorma, grasa, grasa, cu bratele ca niste copase
si picioare ce pareau doua trunchiuri pe care se sprijina
rezervorul de apa reprezentat de corpul ei. I-am spus Irenitei, am
intrebat-o pe Irenita, i-am zis, Cine e grasa, pentru ca femeia
parea ca domina total chowcito-ul; si acum trebuie sa explic ce
inseamna chowcito. Chowcito-ul era grupulde oameni ce se adunau sa
bea la tejghea, lipiti de tonomat, dupa ce se termina ultimul show
si care fiindca beau refuzau sa recunoasca faptul ca afara se
lumina de ziua si ca toata lumea lucra deja de un timp sau incepea
sa lucreze chiar acum, toata lumea, in afara de aceasta lume a unor
oameni ce se cufundau in noapte si inotau in orice scobitura
intunecoasa, chiar si artificiala, in acea lume a oamenilor amfibie
ai noptii. Acolo, in centul chowcito-ului se afla acum grasa
imbracata cu o rochie ieftina, dintr-un material maro sters ce se
confunda cu ciocolatiul pielii sale de ciocolata si niste sandale
vechi, jerpelite, cu un pahar in mâna, miscându-se in ritmul
muzicii, miscându-si soldurile, tot corpul, intr-un chip foarte
frumos, nu obscen dar senzual si frumos, leganându-se in ritm,
fredonând printre buzele in zbatere, buzele ei groase si vinetii,
in ritm, agitând paharul in ritm, ritmic, frumos, artistic acum si
efectul total era de o frumusete atât de diferita, atât de oribila,
atât de noua ca am regretat ca nu am aparatul cu mine ca sa
fotografiez acel elefant ce facea balet, acel hipoptam pe poante,
acel edificiu pus in miscare de muzica si i-am spus Irenitei,
inainte de a o intreba cum o cheama, intrerupându-ma când am
intrebat cum o cheama. Este salbatica frumusete a vietii, fara ca
ea sa ma auda bineìnteles, fara sa ma inteleaga daca ma auzise,
bineinteles si i-am zis, am intrebat-o, i-am spus, Cine e, draga.
Ea mi-a raspuns pe un ton foarte neprietenos, Este broasca-testoasa
care cânta, singura broasca-testoasa care cânta bolerouri, si a
râs, si Vítor a trecut atunci pe lânga mine dinspre partea
intunericului si mi-a spus incet la ureche, Ai grija ca e verisoara
lui Moby Dick, Balena Neagra, si m-am inveselit ca sunt vesel, ca
bausem câteva pahare, pentru ca l-am putut insfaca pe Vítor de
bratul lui de dril alb suta la suta in ca sa-i spun, Galician de
cacat, esti un rasist de cacat, un rasist de cacat, un cur, asta
esti, un cur, iar el mi-a zis, Te iert fiindca esti beat, doar atât
mi-a spus si a disparut in intunericul din fund ca cineva care
trece in spatele unei cortine. M-am apropiat si l-am intrebat cine
era femeia si mi-a raspuns Steaua, La Estrella, iar eu i-am zis,
Nu, cum o cheama, si ea mi-a spus, Estrella, eu sunt Estrella,
tinere, si a scos un hohot profund de bariton sau cum s-o numi
vocea de femeie ce corespunde basului dar care suna a bariton,
contralto sau asa ceva, si mi-a zis zâmbind, Ma numesc Estrella
Rodríguez, Estrella Rodríguez la dispozitia dumneavoastra, mi-a zis
si eu mi-am spus, E neagra, neagra neagra, complet neagra, si am
inceput sa vorbim si m-am gândit cât de nesarata ar fi fost tara
asta daca n-ar fi existat parintele Las Casas si i-am spus, Te
binecuvântez, parinte, pentru ca ai adus negri din Africa drept
sclavi ca sa usurezi sclavia indienilor care oricum erau pe cale de
disparitie, si i-am spus, Parinte, te binecuvântez, ai salvat tara
asta, si i-am zis inca o data Estrellei, Steaua mea, Estrella te
iubesc, si ea a râs in hohote si mi-a spus, Esti complet beat, eu
am protestat si i-am spus, Nu, nu sunt beat, i-am zis, sunt treaz,
si ea m-a intrerupt, Esti beat pul-bere, mi-a zis si eu i-am spus,
Dumneata esti o doamna si doamnele nu vorbesc urât, si ea mi-a zis,
Eu nu sunt o doamna, eu sunt o artista, ce ma-sa, si eu am
intrerupt-o si i-am spus, Dumneata esti Estrella, i-am zis in gluma
si ea mi-a spus, Da’ tu esti beat, si eu i-am spus, Sunt turta, cu
whiski, i-am zis, sunt plin de alcohol, da’ nu sunt beat, si-am
intrebat-o, Ai vazut o turta beata, si ea a zis, Nu, nici vorba, si
a râs din nou, si eu i-am spus, Dar mai presus de orice, te iubesc
Estrella, imi placi mai mult decât toate aparatele si masinile
de-aici la un loc, prefer Steaua in locul toboganului, plimbarii in
montagnes russses, hidroavionului, caluseilor, si ea a râs iarasi
in hohote, s-a leganat pe picioare si pâna la urma si-a lovit unul
din infinitele ei picioare cu una din interminabilele ei mâini si
plesnitura a reverberat in pereti ca si cum salva de tun de la ora
noua dimineata s-ar fi tras in acel bar, si atunci m-a intrebat, Cu
cladaraia asta, si eu i-am spus, Cu toata-nflacaraia si cu nebunie
si cu amor, si ea mi-a zis, Nu, nu, eu ziceam ca si cu cladaraia
mea, si si-a dus mâinile la cap vrând sa spuna cu parul ei, si eu
i-am spus, Pe dumneata toata, si dintr-o data a parut cea mai
fericita fiinta de pe pamânt. Atunci i-am facut marea, unica,
imposibila propunere Estrellei. M-am apropiat de ea si i-am spus
foarte incet la ureche, Estrella vreau sa-ti fac o propunere
necinstita, i-am zis, Estrella hai sa bem ceva, si mi-a spus,
In-cân-ta-ta, si a baut pâna la fund paharul pe care-l avea in
mâna, a facut doi pasi in ritm de cha-cha-cha pâna la tejghea si
i-a spus barmanului, Muñec”n, una de-a mea, si eu am intrebat-o,
Adica aceeasi, si ea mi-a raspuns, Nu, aceeasi nu, de-a mea, care
nu e aceeasi ca aceeasi, si a râs si a zis, De-a mea este ce bea
Estrella si nimeni altcineva nu poate bea asta, ai priceput, si a
izbucnit iarasi in hohote de râs ce-i scuturau sânii enormi asa cum
un motor face sa zbârnâie aripile unui camion vechi.
Atunci o mânuta m-a apucat de brat si era Irenita. O sa ramâi
aici toata noaptea cu grasa, m-a intrebat, si eu nu i-am raspuns si
m-a mai intrebat o data, Ramâi aici cu grasa, si i-am spus, Da,
doar atât, da, si n-a zis nimic dar si-a infipt unghiile in mâna
mea si atunci Estrella a râs in hohote, cu superioritate, foarte
sigura pe ea insasi si m-a luat de mâna si mi-a zis, Las-o,
pisicilor le sta mai bine pe acoperis, si i-a spus Irenitei, Hai
fetito, hai, urca-te pe un scaun, si toata lumea a râs, chiar si
Irenita, care a râs din obligatie, din curtoazie, ca sa nu para
caraghioasa, si i s-au vazut cele doua gauri ale maselelor ce-i
lipseau de lânga caninii de sus când râdea.
Chowcito-ul avea intotdeauna un show dupa ce se termina showul
si acum o amatoare de rumbe dansa pe muzica de la tonomat care s-a
oprit acum si i-a zis unui chelner care trecea, Papi, fa-l sa
mearga ca sa ne simtim bine, si chelnerul s-a dus si-a scos si-a
bagat tonomatul in priza o data si-nca o data si de mai multe ori,
dar cum muzica se oprea de fiecare data când se stingea tonomatul,
dansatoarea ramânea in aer si facea niste pasi ciudati, lungi, cu
corpul ei formidabil si intindea un picior de culoarea sepiei,
pamântiu acum, ciocolatiu acum, tutuniu acum, de zahar negru acum,
de scortisoara acum, de cafea acum, cafea cu lapte acum, miere
acum, lucind de transpiratie, intins datorita dansului, lasând in
clipa aceasta ca fusta sa i se ridice pe deasupra genunchilor
rotunzi si cizelati si de sepie si scortisoara si tutun si cafea si
miere, pe coapsele lungi, pline, elastice si perfecte si isi
zvârlea capul pe spate, in sus, intr-o parte, in alta, stânga si
dreapta, pe spate din nou, mereu pe spate, pe spate lovindu-se de
ceafa, de spatele decoltat si lucios si de tutun, pe spate si in
fata, miscându-si mâinile, bratele, umerii cu o piele de un
incredibil erotism, incredibil de senzuala, incredibila mereu,
trecându-si-le peste sâni, in fata, peste sânii plini si tari, fara
sutien evident, tepeni evident, evident catifelati, dansatoarea de
rumba fara nimic pe dedesubt, Oliva, asa se numea, se numeste
si-acum prin Brazilia, fara pereche acum, sloboda, libera acum, cu
fata de fetita perversa incredibil de inocenta in acelasi timp,
inventând miscarea, dansul, rumba acum in fata ochilor mei; toata
miscarea, toata Africa, toate femeile, tot dansul, toata viata, in
fata ochilor mei si eu fara un nenorocit de aparat de fotografiat,
si in spatele meu Estrella care vedea totul si zicea, Iti place,
iti place, si s-a ridicat de pe tronul sau taburet si dansatoarea
inca nu-si sfârsise dansul când s-a indreptat spre tonomat, spre
stecher, zicând, Prea multa patima, l-a scos din priza, l-a smuls
aproape cu furie, scotând parca spuma de vorbe grele pe gura si a
spus, S-a terminat, acum urmeaza muzica. Si fara muzica, vreau sa
spun fara orchestra, fara acompaniator, a inceput sa cânte un
cântec necunoscut, nou, ce iesea din pieptul ei, din cele doua tâte
enorme, din pântecele ei de budana, din acel corp monstruos, si
de-abia mi-am mai amintit de povestea cu balena ce-a cântat la
opera, pentru ca punea in acel cântec altceva decât falsul,
dulceagul, sentimentalul, falsul sentiment, fara urma de prostii
siropoase, de sentimentul de fabricatie comerciala al feeling-ului,
ci un sentiment autentic iar glasul ei se inalta blând, catifelat,
lichid, uleios acum, un glas coloidal ce se revarsa din tot trupul
ei precum plasma vocii sale si brusc m-am infiorat. (…)
Estrella a mai cântat si alte cântece. Parea neobosita. La un
moment dat i-au cerut sa cânte “Pachanga” si ea, in picioare, cu un
picior in fata celuilalt, cu succesivele trunchiuri ale bratelor
sale peste marile valuri ale trunchiurilor soldurilor sale, batând
in podea cu o sanda ce era o salupa scufundându-se in oceanul
trunchiurilor picioarelor sale, batând din picior, facând sa sune
repetat barca izbita de podea, intinzându-si in fata chipul asudat,
botul de animal salbatic, de mistret napârlit, cu mustata
picurându-i de transpiratie, impingând inainte toata urâtenia
chipului ei, cu ochii acum mai mici, mai rai, mai ascunsi sub
sprâncenele ce nu erau decât doua viziere de grasime pe care se
desenau intr-o culoare ciocolatie mai inchisa sprâncenele facute cu
creionul, cu toata fata inaintea trupului ei infinit, a raspuns,
Estrella nu cânta decât bolerouri, a zis si-a adaugat, Cântece
dulci, sentimentale, de la suflet la buze si de la gura la urechea
ta, fata mea, ca sa stii, si a inceput sa cânte “Nosotros”,
inventându-l pe raposatul Pedrito Junco, transformând cântecul lui
bocitor intr-un cântec adevarat, intr-un cântec plin de forta, plin
de nostalgie intensa si adevarata. A mai cântat Estrella, a cântat
pâna la opt dimineata, fara ca noi sa stim ca este opt dimineata
pâna când chelnerii au inceput sa strânga totul si unul din ei,
casierul a spus, Ne pare rau, draga noastra familie, si voia sa
spuna cu adevarat familie, nu spunea vorba asta doar asa ca s-o
spuna, sa spuna familie si sa spuna ceva foarte diferit de familie,
ci voia sa spuna familie cu adevarat, a zis, Iubita familie,
trebuie sa inchidem. Dar mai inainte, un pic mai inainte, inainte
de asta, un chitarist, un bun chitarist, un tip slabut, supt, un
mulatru simplu si nobil, care nu-si gasea de lucru fiindca era
foarte modest si foarte natural si foarte bun, dar un mare
chitarist, care stia cum sa scoata o melodie deosebita dintr-un
cântec la moda oricât de ieftin si de comercial ar fi fost, care
stia sa pescuiasca sentimentul in adâncul chitarei, putea sa
dezgroape dintre corzile ei samânta oricarui cântec, a oricarei
melodii, a oricarui ritm, asta care are un picior de lemn si o
gardenie la butoniera tot timpul, caruia ii spuneam cu drag, in
gluma, Niño Nené, fiindca ii imita pe copiii cântareti de flamenco,
Niño Sabicas sau Niño de Utrera sau Niño de Parma, Niño Nené, i-a
spus, a rugat-o, Lasa-ma sa te acompañez la un bolerou, Estrella,
si Estrella i-a raspuns foarte increzuta, ducându-si mâna la piept
si batându-se de doua-trei ori pe tâtele enorme, Nu, Niño, i-a zis,
Estrella cânta intotdeauna singura; da pe dinafara de muzica. Dupa
asta a cântat “Mala noche”, imitând-o pe Cuba Venegas intr-o
parodie ce mai târziu a devenit faimoasa, si toti ne-am tavalit pe
jos de râs si apoi a cântat “Noche y día” si apoi a venit casierul
si ne-a spus sa plecam. Si cum noaptea se sfârsise, am
plecat.
Estrella m-a rugat s-o conduc acasa. (…)
Era o strada izolata din cartierul Vedado, unde lumea mai
dormea inca, visând inca si sforaind inca si tocmai opream motorul,
lasând masina in viteza, scotând un picior din masina, privind
indicatoarele nervoase ce reveneau la punctul mort al odihnei,
vazând imaginea chipului meu consumat, matinal imbatrânit, in
geamurile aparatelor de la bord, invins de noapte, când i-am simtit
mâna pe piciorul meu; si-a pus cei cinci cârnati pe coapsa mea, as
zice chiar cinci salamuri ce orneaza un jambon pe coapsa mea, mâna
ei pe coapsa mea si am vazut ca imi acopera tot piciorul si m-am
gândit, “Frumoasa si bestia”, si cu gândul la frumoasa si la bestie
am zâmbit si atunci ea mi-a spus, Urca, sunt singura acasa, mi-a
zis, Alex si medicul lui de familie, mi-a zis si a râs cu râsul ei
ce parea in stare sa trezeasca din somn, din cosmaruri sau din
morti ori din ce-o mai fi pe toti vecinii, mi-a zis, nu sunt acasa;
s-au dus la plaja, in wikend, urca, o sa fim singuri, mi-a zis.
N-am vazut nimic rau in asta, n-am vazut nici o aluzie la ceva,
nimic legat de sex, nimic, nimic, dar chiar si asa i-am spus, Nu,
trebuie sa plec, i-am spus. Am de lucru, trebuie sa dorm, si ea n-a
zis nimic, n-a zis decât, Bine, si-a coborât din masina, mai bine
zis, a inceput operatia de extragere din masina si dupa o jumatate
de ora, când eu am coborât intr-o clipita, am auzit ca imi spune,
de pe trotuar, punând si celalalt picior pe trotuar (si
aplecându-se in chip amenintator peste masinuta mea ca sa ia
pachetul cu pantofi, i-a cazut unul dintre pantofi si nu erau
pantofi de dama, ci niste pantofi vechi de baiat, si când i-a luat
de jos din nou), imi zice, stii, am un copil, nu ca o scuza, nici
ca o explicatie, ci ca o simpla informatie, mi-a spus, stii,
Prostanacul, stii tu, dar il iubesc foarte mult, mi-a spus si a
plecat.
Din volumul cu acelasi titlu in pregatire la Editura Curtea
veche. Traducere de Dan Munteanu Colan.