Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) susține că nu poate prelua de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) obligația de a-i despăgubi pe deponenții de la FNI. CNVM a fost obligată de instanță la plata unor daune estimate la 50 mil. euro către deponenții de la FNI, din cauză că a permis funcționarea fondului în perioada 1999-2000 chiar dacă acesta nu mai avea depozitar. Conducerea CNVM încearcă acum să caute soluții pentru a scăpa de această obligație, despăgubirile depășind bugetul CNVM pe câțiva ani. “AVAS respinge o astfel de idee, considerând-o inoportună și total neproductivă, având în vedere situația dificilă în care se găsește autoritatea tocmai ca urmare a preluării obligațiilor CEC de plată a deponenților FNI”, susțin reprezentanții AVAS. AVAS a plătit până în august 2010 despăgubiri de 393 de milioane de lei (peste 90 milioane de euro) pentru circa 13.700 de deponenți la FNI și estimează că ar mai fi de plată circa 100 milioane de lei.

Subiecte #AVAS#CNVM#FNI