Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), actionarul majoritar al Oltchim Ramnicu Valcea, va solicita modificarea programului de investitii al companiei pentru prevenirea accidentelor, a anuntat institutia, dupa explozia care a avut loc de marti la combinatul chimic. “AVAS va continua procesul de administrare si pregatire pentru privatizare a companiei, astfel incat societatea sa ramana atractiva pentru potentialii investitori”, a declarat vicepresedintele institutiei, Constantin Botez. O persoana a murit si alte sapte au fost ranite, dintre care doua sunt in stare foarte grava, in urma exploziei produse marti, in jurul orei 12.00, la combinatul Oltchim. Combinatul chimic a inregistrat in primele sase luni venituri de 950,44 mil. lei (285,2 mil. euro), mai mari cu 8,5% fata de intervalul analizat din anul precedent, si un profit net in crestere cu 32%, la 9,61 mil. lei (2,88 mil. euro). Producatorul de ingrasaminte a programat, pentru perioada 2006-2010, investitii de circa 240 mil. euro, fondurile vizand in special modernizarea tehnologiilor de productie. Actiunile Oltchim au incheiat sedinta de tranzactionare la Bursa in urcare cu 2,04%, la un leu pe actiune, in conditiile in care aproape toti emitentii au inregistrat pierderi.