29 septembrie 2011. Vizită-fulger Vince Cable la București, ministrul business-ului din Marea Britanie. Ce întreabă Reuters, agenția globală de știri? Normal, nu despre România, ci despre UK. Ce planuri are guvernul cu noua bancă de stat pentru micii întreprinzători. DE STAT.
“Nu mai avem timp să o facem, durează doi ani reglementarea. Problema e urgentă”, spune Cable. Soluția a venit cinci zile mai târziu. Banca Angliei, echivalentul Băncii Naționale a României, va cumpăra obligațiuni pe care le vor emite firmele mici și mijlocii. (Încălcând orice regulă din manuale și exasperată de lentoarea băncilor, banca Angliei ia pe cont propriu creditarea IMM-urilor. Ar trebui și BNR să facă la fel?)
Deci va finanța direct companiile britanice. Guvernul britanic, dominat de conservatori, pur și simplu nu mai are încredere în capacitatea și voința băncilor comerciale private de a împrumuta firmele ca să creeze locuri de muncă și și-a pus problema: ce facem? Înființăm o bancă nouă – durează prea mult. Dar avem o bancă -Banca Angliei. Să finanțeze atunci întreprinzătorii. Scurt.
Anglia nu (mai) are industria Germaniei, dar are City-ul londonez, deci se presupune că măcar bani are. Chiar are?
Pricepe cineva cât de serios este tot ce se întâmplă în Occident dacă regulile din orice manual de economie de piață sunt aruncate în aer din 2008 încoace, de când statele au intervenit cu sutele de miliarde de euro pentru salvarea băncilor și acum, culmea, sunt pregătite să o facă din nou?
Că de acum încolo problema se pune cine cu ce are pe acasă supraviețuiește că nimeni nu mai riscă să investească? Ce faci cu 20 de milioane de euro investiții străine în august, așa cum au fost anunțate ieri?
Tot ieri, în România: “Autoritățile locale din orașul harghitean Bălan au decis reducerea, începând de vineri, a duratei orelor de curs în școli la 35 de minute, din cauza frigului din clase, iar dacă temperaturile vor deveni negative cursurile se vor întrerupe. Începând din aprilie, unitățile de învățământ nu au mai avut încălzire și nici apă caldă, întrucât furnizorul de gaz a sistat alimentarea din cauza datoriilor acumulate, care depășesc 300.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX”.
În țara gazului, elevii îngheață. Nici Ungaria, nici Serbia și nici Bulgaria nu au rezervele de gaz ale României, dar acolo elevii nu îngheață în clase.
România nu are bani, dar măcar energie ar trebui să aibă pentru că are resurse naturale. Are gaz, are cărbune, are hidrocentrale, spre deosebire de celelalte țări din Est. Când rușii au închis gazul în ianuarie 2008, Serbia, Bulgaria și Ungaria au tremurat. Românii nu.
Iar gazul, petrolul și apa sunt în proprietate publică. Așa spune Constituția:
“Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.
Dar, la fel ca banii Angliei, mai are România energia? O are și nu o are. Spre deosebire de toate țările din jur, a împărțit companiile în urmă cu 10 ani în hidro, termo și nuclear. Energia hidro a ajuns căpușată de firme implantate strategic, iar în termo cine să investească? În schimb, cele mai bănoase companii, monopolurile de distribuție, au fost cedate către companii străine controlate de state străine.
De trei ani încearcă guvernul să-și organizeze două companii puternice, campioni naționali în energie cu resurse integrate ca ceilalți jucători din Est – un sector unde este mai mult politică decât piață oriunde în lume -, dar ori nu se pricepe ori nu este lăsat, că nu reușește.
În fine. Bani, energie, bănci – în proprietate publică, privată, în exploatare publică sau privată, când nu ajunge resursa acolo unde este nevoie de ea, adică banii la întreprinzători și energia la oameni, faci ceva.
Nu are bani Primăria Bălan să plătească. Păi de unde bani dacă nimic nu mai funcționează acolo?
Sigur, să plătească, trebuie să funcționeze regulile economiei de piață. Cine nu plătește să nu primească, cine nu învață să nu treacă bacul. Dar la urmă vin rezultatele. Vine depopularea.
Vin cei 3 milioane de români plecați pentru că aici nu au unde să lucreze. Vin niște specialiști în capitalism care nu au lucrat o oră în viața lor în sectorul privat, milionari lucrând toata viața la stat care dau lecții în continuare – nu intervenim.
Iluzii după trei ani de criză în care toate regulile de manual au fost date peste cap.
Lași numai piața și nu ai decât 4,2 milioane de salariați în România, adică 19% din populație are o slujbă, iar în cele mai sărace județe ai 10% din populație cu slujbă. În Ungaria 50% din populație este salariată, în Cehia la fel. Ce faci?
Peste tot în lume, la nord și la sud, la stânga și la dreapta, guvernele își pun problema cum să aducă contracte companiilor locale, să aducă joburi în țara lor. Merg cot la cot, statul și companiile, să dezvolte economia.
Aici? Totală ignorare.
Tot ieri, conferință ZF pe retail. “A fost ieri și azi o întâlnire comună la nivel înalt România- Bulgaria. Domnule Șucu (fondatorul și președintele Mobexpert – n. red.), sunteți unul dintre cei mai mari investitori români în Bulgaria. Ați fost invitat, a fost o reuniune și cu oamenii de business?” Grimasă. “Cum? Unde să fiu invitat? De către cine?” Și la ce m-ar ajuta, ar fi următoarea întrebare, nespusă.
Scrisoare oficială către Guvern și Ministerul Economiei de la Ziarul Financiar: “Nokia, exportatorul nr. 2 din România, a plecat. Cine sunt primii 100 de exportatori și ce politici aveți de sprijinire a lor?”. Răspuns: “Nu știm, nu întrebați la noi”.
Nu știu, nu le dă prin gând, tot ce știu e să-și împartă posturile de consilieri la nepoate, la șoferi și de înalți oficiali în finanțe la nepoți de generali și la foști milițieni, la Crinuțe Dumitrene de la Autorități de Restituire a Proprietăților și alte asemenea. Niște cârtițe. Culmea e că mai dau și lecții.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.