Iată un alt pesimist acum, la început de secol. E vorba de C. Stere (foto). Nici Stere nu vedea în culori roze viitorul neamului. Și el cunoștea bine acest neam. Din Basarabia, unde fusese victima și martorul asupririi românilor (pentru activitatea sa revoluționară narodnicistă e condamnat la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892). Din Ardeal, unde fusese până în 1914 trimisul lui Ionel Brătianu pentru a ține legătura mișcării naționale de aici cu Regatul liber. Și cunoștea bine și situația românilor din Bucovina, unde, împreună cu colaboratorii săi de la „Viața Românească”, se ducea vara cu prietenii săi anume pentru a ști și a înțelege. Face o excursie și pe Valea Bistriței. Ia un prim contact cu românimea din Bucovina cunoscându-i pe prefectul de Câmpulung și pe mareșalul „țării”, români amândoi. Adică „vorbeau curent românește, deși se simțea că graiul lor obișnuit e altul”. Și, adaugă ironic Stere, „manifestau oarecare interes și chiar simpatie pentru țară”. I-au vorbit amândoi cu afabilitate, dar oarecum de sus. Călătoriseră prin toată Europa, dar nu găsiseră imboldul de a trece hotarul și în România, „țara dumneavoastră” (sublinierea e a lui Stere). Amândoi criticau starea de lucruri de aici. Ba că justiția nu e inamovibilă („…Justitia est regnorum fundamentum – scrie la noi pe poarta Hofburgului din Viena…”) și se schimbă judecătorii la fiecare schimbare de guvern, ba că administrația e într-o vădită neorânduială, ba că preoții nu sunt bine pregătiți ș.a. Și ei aveau favoriți albi, ferchezuiți după modelul împăratului Franz Joseph. Ziarele românești bucovinene făceau impresia unor publicații de polemici și de calomnii. „Ele vedeau împărțirea stratului superior al populației românești din Bucovina într-o mulțime de grupulețe mărunte, care se războiau crâncen pentru… favorurile stăpânirii.”
Românii ardeleni îi apar ca dârji luptători pentru drepturi naționale, dar lipsiți cu totul de interes pentru problemele sociale: „Pentru cei mai mulți toată filosofia istoriei se reducea la o concepție extrem de simplistă. În centrul de gravitate al istoriei mondiale se găsește conflictul dintre maghairi și români, cu un criterui de judecată, pentru delimitarea binelui și a răului limpede și hotărât. Răul, tot ce e maghiar, Binele, tot ce e românesc. Nu poate fi interes mai arzător decât extinderea românismului și reducerea maghiarismului în școli, în funcțiuni, în diferitele ramuri de comerț și de industrie. Sinceritatea și candoarea acestor porniri puteau captiva câteodată, dar incompresiunea și patima obtuză de cele mai multe ori deprimau și jigneau bunul simț cel ami elementar.” E ciudat că înțelegerea lui Stere față de asuprirea națională nu era mai largă, dat fiind faptul că și el provenea dintr-o provincie asuprită și încă dintr-una unde naționalitatea era desființată.
C. Stere vine în România în 1892 ca un luptător politic „devorat nu de ambiții, ci de idealuri”, cu credința că această țară nu putea urma decât o politică antirusească: „Avem de ales: cotropire, mai mult, sfarâmare, desăvârșită desintegrare sub puhoiul moscovit sau occidentalizare, legarea organică a destinului nostru național cu lumea apuseană.” Citise articolul lui Take Ionescu din 1891, care definea politica externă a României drept politica fricii, a fricii de Rusia și de intențiile sale în zona balcanică. O politică pe care românii au fost siliți să o ducă dupa 1792, adică după momentul în care marele imperiu devenise vecin cu spațiul românesc. Rusia și România deveneau de atunci două vieți care se excludeau. Take Ionescu numea Rusia de atunci înainte „dușmanul natural” al românilor. Or, Stere constată că lucrul acesta nu se prea vedea în politica României, adică nu se vedea o opțiune clară împotriva Rusiei. Și îi spune aceasta lui Take Ionescu, pe care ține să-l vadă la puțin timp după venirea sa la Iași. Se duce anume la Sinaia, la vila lui Take de pe Calea Codrului. Nu se poate abține de a nu-i striga această constatare, ceea ce îl face pe Take Ionescu să-i replice: „Ce crezi dumneata că noi ne putem singuri opune mersului Rusiei în Balcani? Franța ne-a părăsit, e acum aliata vrăjmașului nostru de moarte, țarul dumitale! Ne vor apăra noii noștri aliați? De dragul ochilor noștri? În politica internațională, amice, nu se face filantropie.” „Dar atunci, spuneți pe față, nouă basarabenilor, că nu avem ce căuta aici, că în România rămânem tot sub călcăiul țarist”, observă Stere cu mare nemulțumire.