„Semne ale unei ignoranțe penibile”
Cu numărul 11, din 1 septembrie 1913, „Noua Revistă Română” începe o nouă anchetă internațională. Era a patra inițiată de revistă, după acelea privind felul de a fi al poporului român, din 1900, chestiunea evreeiască, din 1901 și aceea privind politica austriacă în Orient, din 1908-1909. Cea de acum era axată pe două întrebări puse de Rădulescu-Motru (foto): „Care este, după opinia Dvs., calea pe care un om politic român sau din Balcani ar urma să pună națiunea unde el trăiește la adăpost de eventualele pericole viitoare: militarismul, socialismul, izolarea națională, alianța balcanică?” Și a doua: „Există un antagonism ireconciliabil între naționalismul individual al fiecărui popor și idealul culturii umanitare?” Răspunsurile trebuiau date în franceză, germană, italiană sau engleză (este ordinea indicată de Motru și cei întrebați răspund în aceste limbi cu excepția, parcă nu întâmplătoare, a ungurilor Ștefan Tisza, directorul revistei „Magyar Figyelo” și a lui Ignace Kosutany, rector al Universității din Cluj, care trimit răspunsurile lor, de alminteri foarte scurte, în maghiară). Întrebările nu sunt adresate oamenilor politici, pentru că ei „au avut deja ocaziunea să-și spună părerea lor în presa politică.” Sunt adresate oamenilor de cultură. Prin participarea unor personalități culturale precum sociologul francez Gustave le Bon, filosoful italian din Bologna Federico Enriques, sociologul Achile Loria, filosoful german Wilhelem Wundt, premiatul Nobel, filosoful german Wilihem Ostwald, profesorii francezi Emile Boutroux și Em. Seilliere, antropologul și etnograful austriac Moritz Hoernes sau a antropologului italian Giuseppe Sergi și istoricului Ernest Lavisse, prin prezența unor astfel de oameni de cultură, ancheta părea un succes. Dar, prin conținutul răspunsurilor ancheta nu era. Majoritatea celor intervievați dau sfaturi cam de sus. În genul acelora pe care ni le dădea, de pildă, G. Sergi, care îi considera pe balcanici analfabeți și îi trimitea la școală: „Imitați pe japonezi care au trimis pe tinerii lor la școlile europene și americane, ca să aducă în patria lor împreună cu știința, civilizația europeană, și într-atâta s-au ridicat ei încât produsele lor mintale rivalizează cu acelea ale bătrânei Europe. Voi sunteți la porțile școlilor noastre, puteți pătrunde mai ușor în ele și puteți deveni astfel egali cu europenii din Apus. Numai astfel popoarele din Balcani vor aspira la idealul uman.” G. Sergi își cerea scuze pentru franchețea lui, care nu era, cum cu temei constata G. Călinescu, decât „semn al unei ignoranțe penibile”. Și continua Călinescu într-o pagină de adâncă pătrundere intelectuală: „Convingerea că japonezii, popor cu o cultură străveche au venit în Europa să se facă egali cu europenii, când ei au venit să studieze tehnica modernă, convingerea că România e în Balcani e semnificativă. Ne va trebui multă stăruință pentru a modifica noțiunile geografice greșite, datele istorice fanteziste, de a dovedi occidentalului că suferim de prea multă instrucție, că intelectualul român e blazat și privește cu un zâmbet de îngăduință sforțările conferențiarului străin, neintuitiv, de a fi plat, că noi stăm pe o tradiție culturală neîntreruptă, că prin Cantemir noi simbolizăm nivelul vechiului cărturar român, că toată problema la noi este de a formula personalitatea noastră și de a spori pe drumuri sigure creația de valori. Națiile care vorbesc prea mult de trecutul lor (ca senilii) sunt în decadență și noi trebuie să ne pregătim a le lua moștenirea culturală.”
Pentru G. Sergi popoarele balcanice erau, cum se arătaseră în timpul războaielor balcanice , „cele mai sălbatice din Europa, ca cele mai batjocuritoare ale vieții omenești, ca emuli furioși ai vandalismelor turcești. Se pare că civilizația n-a pătruns în ele decât numai ca să le dea teribilele și perfecționatele arme omicide și nu a schimbat deloc în popoare civilizate pe barbarii cunoscuți de vechii romani.”
Pentru el pacea de la București „e numai aparență. Mai curând sau mai târziu bulgarii vor fi aceia care vor porni război contra tuturor pentru a-și reface pierderile avute… De altminteri, cu toții, sârbii, grecii, bulgarii și chiar românii au exagerat prea mult sentimentul personalității lor și au o prea mare ambiție neînfrânată pentru a fi în stare să sacrifice câte-o aspirațiune și-ceea ce e mai rău- sunt stăpâniți de nerăbdarea de a deveni atotputernici.”