Cristian Teodorescu

Șoseaua Virtuții

Cartea Câinelui

Editura Cartea românească

Un roman extrem de bine scris, cu personaje memorabile, despre ce se întâmplă cu românii după 1989. Un inginer care se ocupase în regimul trecut de inventarea salamului cu soia și a șuncii de Praga fără șuncă, poreclit Câinele din cauză că avea au simț infailibil al mirosului, se transformă în expert în gastronomie, publică o revistă gastronomică de mare succes, are o emisiune TV, devine o celebritate și pătrunde în lumea noilor îmbogățiți, afaceriști și politicieni, cei mai mulți foști securiști fără prejudecăți, capabili chiar să se elimine unul pe celălalt când se simt amenințați în interesele lor. Treptat, eroul se transformă în „civilul vulnerabil”, acuzat, fără motive, de crimă. Romanul va continua cu un al doilea volum, „Cartea copiilor”.

Anca Octavia Dragomirescu

Pe mine să nu mă luați de prost

Editura Brumar

E bine să spunem de la început că acest roman, al doilea pe care l-a scris autoarea, a fost cea mai bine vândută cartea a Editurii Brumar, anul trecut. Anca Octavia Dragomirescu este aboslventă a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Facultatea de Medicină (Pediatrie) și Facultatea de Farmacie. Este profesor universitar doctor în cadrul aceleiași instituții de învățământ și coordonator de linie masterală în cadrul UMFT. , domeniul Farmacie și Membru în Consiliul Școlii Masterale a UMFT. A debutat în 2012 cu „Soluția: Rocada mică” (RAO). Ambele sale romane au ca sursă de inspirație mediul academic, universitar și domeniile medical și farmaceutic, cu toate tarele sale: carierism, sforării, dorință de putere, de bani, despre clici, incompetență, teze de doctorat bolnave, dragoste interesată și prietenie de context. O poveste pe care, citind-o, ai impresia că o știi de undeva.

Anaïs Nin

Henry și June

Din Jurnalul dragostei

Necenzurat

1931-1932

Editura Humanitas fiction

Cu o introducere de Rupert Pole. Traducere din engleză de Luana Schidu. Carte ecranizata în 1990 în regia lui Philip Kaufman, cu Fred Ward, Uma Thurman și Maria de Medeiros în rolurile principale. Anaïs Nin iubește pasional, dincolo de convenții și pudori moștenite. Îl iubește pe Henry Miller pentru geniul și senzualitatea lui. Pe June Miller pentru frumusețe și mister. Pe Hugo, soțul ei, pentru tandrețea cu care o protejează. Pe Eduardo, vărul de care a fost îndrăgostită în copilărie, pentru farmecul lui de efeb. În jurnal, fantasmele se întâlnesc cu luciditatea, iar rezultatul este o viziune unică asupra erotismului și fidelității.

Anais Nin a rămas pe firmamentul literaturii universale drept unica și marea doamnă a lui Henry Miller.

Lucian Ciuchiță

Copoiul din Cardiff

Editura Vremea

Lucian Ciuchiță este cunoscut în urma celebrului său proces cu Hollywood-ul, sub învinuirea de plagiere a unui scenariu scris de el de către realizatorii filmului Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone. Procesul este în curs. Este absolvent al Facultății de Cibernetică ASE București în anul 1993, doctor în științe, scriitor, cineast, membru al Asociației Dramaturgilor de Film din 1991, realizator tv, a beneficiat de o bursă de pregătire în Marea Britanie, teza sa de doctorat are subiectul Tehnici și metode statistice utilizate în studiul criminalității, 1999, a lucrat nouă ani în poliție și cinci ani în SPP. A scris mai bine de zece cărți. Cea de față este un roman polițist „mustind de filozofie pură, împletind «interesantul» cotidian al societății britanice contemporane cu un acut miez de speranță” (editura).

Dan Roșca

Locuri și oameni din Bucureștii de ieri

Editura Ars Docendi

„Înainte de citirea acestei cărți – scrie Emanuel Bădescu –, aveam impresia că știu și eu câte ceva  din istoria Bucureștilor. Bine că nu a fost o convingere! Fiecare capitol este o explozie de erudiție, un spectacol minunat pentru inițiați, însă înfricoșător pentru amatorii de banalități. Metoda este aparent simplă: din rădăcina temei propuse, Dan Roșca extrage o pădure de explicații, în realitate argumente solide susținute bibliografic și cartografic. Apoi, totul se limpezește, tema dezvăluind un tablou nebănuit, dar viu, deși, în multe cazuri, reprezintă un trecut cel puțin centenar. Totodată, această carte este un imn dedicat divagației savante, marea noastră dragoste, a celor ce iubim istoria Bucureștilor. Amprenta discuțiilor colocviale este vizibilă, cu salturi în timp și spațiu, cu întreruperi de ritm pentru a trage un fum de țigară ori pentru a sorbi din cafea, cu incursiuni persuasive în viața celor din trecut, nu odată apelând la surprize genealogice, ascunse inconștient în sertarele memoriei și așa mai departe.”

Ileana Urcan

Negustorul de anotimpuri

Editura Tracus Arte

Născută la 20 iulie 1955, în Deva, Ileana Urcan a urmat Facultatea de filologie a Universității  Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția Limbi și literatura română – Limba latină (1975-1979) și este profesoară de liceu la Bistrița. A publicat romanele:  „Zăpadă la Roma”, Ed. Dacia, Cluj, 2002 și  „Romanul cu ferestre albastre de pe colină (Summer Dreams)”, Editura Paralela 45, 2013. Volumul de față are două părți: Time over (2010-2014) și Intermezzo (1995-2014). În prima parte, altenează prozele scurte cu versuri (majoritare); în a doua, adună texte scurte și foarte scurte, impresii, portrete, însemnări fugare. Nu e foarte clar de ce aceste texte care, în majoritate, au fost scrise în aceeași perioadă și se aseamănă, au fost separate astfel.