Averile celor mai bogați 70 de membri din organismul legislativ chinez s-au majorat anul trecut cu 11,5 miliarde de dolari, la aproape 90 de miliarde de dolari, cu mult peste averile însumate ale celor 535 de membri ai Congresului american, a președintelui și ale membrilor cabinetului său, precum și ale celor nouă judecători ai Curții Supreme de Justiție, scrie Bloomberg.
Averile celor 660 de oficiali de top din cele trei ramuri ale guvernului american au totalizat anul trecut 7,5 miliarde de dolari.Creșterea veniturilor delegaților Congresului Național al Poporului chinez reflectă inegalitățile din economie, unde venitul anual per capita a fost în 2010 de 2.425 dolari, mai mic decât cel din Belarus și doar o fracțiune din cel de 37.527 dolari în SUA. Aceste dezechilibre scot în evidență provocările pe care noua generație de lideri politici, care va fi numită în acest an, le va avea de trecut pentru combaterea turbulențelor sociale alimentate de preluările ilegale de terenuri și de corupție.
Congresul național al poporului este cel mai important organism guvernamental din China.
“Este extraordinar să vezi cum se împletește bogăția cu politica. Acest mariaj dă culoare criticilor din Chinalegate privind distribuția extrem de inegală a avuției”, a afirmat Kenneth Lieberthal, director la Brookings Institution din Washington.
Unul dintre membrii Congresului Național este Zong Qinghou, ocupantul locului doi în topul miliardarilor chinezi și președintele producătorului de băuturi Hangzhou Wahaha.
Fostul președinte Jiang Zemin a insistat în urmă cu zece ani ca Partidul Comunist să includă oameni de afaceri bogați. Aceștia au acum acces facil la cei mai importanți lideri de partid care sunt, de asemenea, membri ai Congresului.
Persoana cu a treia avere ca mărime din Congresul chinez, magnatul din domeniul pieselor auto Lu Guanqiu, l-a însoțit pe vicepreședintele Xi Jinping în timpul vizitei oficiale a acestuia în SUA, luna aceasta, și a participat la întâlnirea cu vicepreședintele american Joseph Biden și cu secretarul trezoreriei Timothy F. Geithner.
Banca Mondială (BM) estimează că economia chineză va deveni cea mai mare din lume înainte de anul 2030, dar avertizează că statul trebuie să-și reducă influența asupra industriei și să se orienteze spre o economie de piață, scrie CNBC. BM a solicitat Beijingului și liderilor politici să revizuiască structura celei de-a doua economii ca mărime din lume pentru a menține creșterea veniturilor și a productivității în următorii ani.
“Așa cum știu și liderii chinezi, actualul model de creștere economică al țării nu este unul sustenabil”, a declarat în Beijing Robert Zoellick, președintele BM.