Meteorologii au emis o atenționare de ploi, descărcări electrice, vânt puternic și grindină, valabilă pentru sud-vestul, vestul și centrul tării, precum și în zonele de deal și de munte.

Atenționarea va intra în vigoare astăzi, la ora 21.00, și este valabilă până pe 25 iulie, la ora 21.00.

“În intervalul menționat instabilitatea atmosferică va cuprinde treptat toate zonele țării. Pe arii extinse vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului; vor fi condiții de grindină. Intensitatea fenomenelor va fi mai mare în sud-vestul, vestul și centrul teritoriului, precum și în toate zonele de deal si de munte, iar cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 50 l/mp”, potrivit site-ului Agenției Naționale de Meteorologie.