Blue Air are blocate la sol două avioane pe aeroporturile Paris
Beauvais (Franța) și Luton (Marea Britanie) pentru neîndeplinirea
obligațiilor financiare ale companiei low-cost, au declarat surse
din piața transporturilor aeriene. Cele două aeronave sunt
închiriate în sistem de leasing operațional.
Contactați, reprezentanții Blue Air au declarat că avioanele sunt
“poziționate la sol” pe cele două aeroporturi.
“În prezent suntem în curs de a decide dacă aceste două aeronave
mai pot aduce valoare strategiei noastre pe termen scurt și mediu.
Suntem în discuții cu proprietarii celor două aeronave pentru a
stabili dacă vom termina contractele de leasing sau dacă vom
continua colaborarea”, a declarat directorul general al Blue Air,
Sherif Ussama.
El a adăugat că pasagerii care au cumpărat bilete pe cursele
respective au fost transportați către destinație cu aparate
introduse special de companie pentru a reduce întârzierile.
În ultimele luni, mai multe companii furnizoare de avioane au somat
Blue Air în instanță pentru neplata unor datorii.
Conducerea Blue Air a anunțat joi că nu va lansa destinații noi în
acest an și că are în plan un program de restructurare a companiei,
care vizează printre altele concedierea mai multor angajați din
echipajul de bord.
“Avem în vedere un plan de restructurare a flotei, pentru că
perioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunțat la
patru avioane, urmând să rămânem cu șase aparate, plus alte două
care vor fi livrate până la sfârșitul anului, parte a unei comenzi
către Boeing. Situația pe piață este dificilă, la fiecare trei luni
se schimbă previziunile în ceea ce privește pierderile operatorilor
aerieni și aici este inclusă și România, deci și Blue Air”, a
declarat joi Ussama.
El a mai spus că în urma procesului de restructurare a flotei se va
recurge și la concedieri, fiind vizat în special echipajul de zbor,
printre care piloți și stewardese, fără a oferi detalii despre
numărul angajaților afectați. Potrivit lui Ussama, Blue Air are în
prezent 780 de angajați.
Totodată, compania va anula zborurile interne neprofitabile și
cursele din Sibiu către Londra, Valencia, Köln și Salonic. Blue Air
va renunța și la unele zboruri externe programate pentru iarnă,
respectiv cele către Lisabona, Torino, Paphos, Viena și Salonic, cu
plecare din București, din cauza gradului scăzut de ocupare.
După finalizarea procedurii de restructurare, compania își va
revizui în scădere estimările privind numărul de pasageri și cifra
de afaceri din acest an.
Blue Air, companie deținută de omul de afaceri Nelu Iordache,
operează peste 50 de rute europene în 14 state.
Companii
Avioane Blue Air, blocate la Londra și Paris
Blue Air are blocate la sol două avioane pe aeroporturile Paris Beauvais (Franța) și Luton (Marea Britanie) pentru neîndeplinirea obligațiilor financiare ale companiei low-cost, au declarat surse din piața transporturilor aeriene. Cele două aeronave sunt închiriate în sistem de leasing operațional.