Compania de asigurari de viata Aviva intentioneaza sa se claseze in primii doi jucatori de pe piata fondurilor private de pensii, in conditiile in care estimeaza ca 600.000 de persoane vor aplica pentru o pensie privata facultativa in primii ani.
“Speram ca printr-o pozitionare strategica foarte buna si oferta competitiva sa determinam o buna parte din aceste persoane sa vina la noi”, a declarat Shah Rouf, director executiv Aviva Asigurari de Viata.
El a explicat ca societatea nu are un buget bine stabilit, dar ca va investi cat va fi nevoie pentru a se plasa pe primele locuri pe piata pensiilor private in conditiile in care Aviva a subscris la nivel international prime brute in valoare de peste 8 mld. lire sterline. “Am intrat pe piata in 2000, avand un obiectiv clar: sa fim pionier pe piata pensiilor private”.
Potrivit unui studiu Aviva Romania realizat in 2006, mai mult de 35% dintre respondenti si-au exprimat interesul fata de pensiile private. Asiguratorul a subscris anul trecut prime brute in valoare de 63,9 mil. lei (18 mil. euro), in crestere cu 30,7% in lei fata de nivelul inregistrat in anul anterior. Activele au crescut cu 31,23% in 2006, valoarea acestora ajungand la 134,6 milioane de lei (38,2 mil. euro).
Aviva Romania, BCR Asigurari de Viata, ING Asigurari si Allianz-Tiriac sunt singurele companii care au depus pana acum la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) documentatia necesara pentru a administra fonduri de pensii facultative (pilonul III). “Suntem interesati si de pilonul II (pensii private obligatorii), dar vom decide momentul de intrare in functie de cum vor evolua lucrurile din punct de vedere legislativ”, a afirmat Rouf.
Aviva este una dintre cele sase companii de asigurari din Romania care vand polite de asigurare de viata unit-linked, adica asigurari cu fonduri de investitii atasate. Asiguratorul administreaza 13 programe de investitii, denominate in lei, euro si dolari, dintre care doua investesc pe piata imobiliara.
Dintre acestea, programul Practic Max, denominat in lei, cu o structura formata din 50% obligatiuni si 50% actiuni cotate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat un randament de 19,53% de la lansarea sa din 01.02.2006.
Bănci și Asigurări
Aviva: piata pensiilor private va atrage 600.000 de persoane
Compania de asigurari de viata Aviva intentioneaza sa se claseze in primii doi jucatori de pe piata fondurilor private de pensii, in conditiile in care estimeaza ca 600.000 de persoane vor aplica pentru o pensie privata facultativa in primii ani. "Speram ca printr-o pozitionare strategica foarte buna si oferta competitiva sa determinam o buna parte din aceste persoane sa vina la noi", a declarat…