Noul Cod civil, intrat în vigoare de la 1 octom­brie, este o operă legislativă de mare anvergură, care răspunde nevoii de mo­dernitate, dar aplicarea va necesita întoarcerea legiuitorului la masa legiferării atât pentru revizuirea normelor, cât și pentru redefinirea și corelarea unor concepte, au declarat avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații (TZA), în cadrul conferinței “Noutățile introduse prin Codul civil – Influența asupra mediului de afaceri”, organizată de TZA și Mediafax.

“De acord cu toate aplauzele care au însoțit intrarea în vigoare a noului Cod civil. Este o muncă extrem de laborioasă și o operă legislativă de mare anvergură. Cu toate acestea, aplicarea acestui nou cod va presupune înainte de orice nevoia legiuitorului de a se întoarce la masa legiferării. Există în primul rând norme ale Codului civil care se cer revizuite sau puse în armonie unele cu altele. În alte cuvinte, noul Cod civil trebuie revizuit. Sunt instituții sau principii care trebuie revizuite. Este nevoie de o mai mare consec­vență terminologică. Sunt necesare redefinirile unor concepte esențiale și redefinirea rapor­tului dintre noțiunile de vinovăție, intenție și culpă”, a afirmat Florentin Țuca, managing partner al TZA, în cadrul conferinței.

Țuca se așteaptă ca noul Cod civil să aducă, cel puțin în primă fază, mai multe dosare pe rolul instanțelor judecătorești atât din cauza plusului de reglementare, cât și a sporirii atribuțiilor în anumite materii de drept.

“Înainte de orice este vorba de plusul de reglementare. Am plecat de la 1.400 de articole în vechiul Cod civil la 2.600 de articole. Înseamnă 1.200 de norme în plus, 1.200 de noi reguli care transferă niște raporturi din do­meniul social în cel juridic. O asemenea îmbogățire a sistemului juridic va genera un plus de cauze pe rol. (…) Va trebui să recu­noaștem că dacă azi redactarea unei hotărâri este amânată pentru că eu, ca judecător, am nevoie de încă o săptămână de meditație, de mâine voi avea nevoie să mai și recitesc, să văd care sunt legile aplicabile…”, a adăugat Țuca.

Numărul dosarelor va crește, având în vedere noile instituții și noțiuni, convențiile matrimoniale, reglementarea expresă a situației promisiunilor bilaterale sau unilaterale și con­fir­marea prin hotărâri judecătorești, legiferarea dreptului coproprietarilor, lărgirea sferei pen­tru tăgăduirea paternității, efectul retroactiv al nulității. În sprijinul anticipației suplimentării numă­rului de dosare, partenerul TZA a reamintit interpretarea noilor instituții de drept de către ins­tanțe – divizarea patrimoniului, proprietatea periodică, fiducia, regimurile matrimoniale -, pre­cum și codificarea unor soluții doctrinare, cum ar fi reglementarea în detaliu a bunei-cre­din­țe sau norme exprese privind abuzul de drept.

Potrivit lui Florentin Țuca, noul Cod civil va impune un efort de pregătire continuă din partea autorităților, în lipsa căruia punerea în aplicare va încetini foarte mult procesul, chiar dacă nu există riscul unui blocaj total.

Ministrul de justiție Cătălin Predoiu, prezent de asemenea la eveniment, consideră că aplicarea noului Cod civil nu re­prezintă o misiune ușoară, iar sistemul judiciar se confruntă în continuare cu o problemă de credibilitate, atâta timp cât nu reușește să învingă corupția, inclusiv din propriile rânduri, să țină sub control violențele și să pună cu succes în aplicare noile coduri.

“Sarcina aplicării noilor coduri nu este ușoară și reușita ei oferă o șansă sistemului judiciar să se recredibilizeze mai mult. Avem încă cetățeni care ne transmit un mesaj simplu: nu le pasă de lege, nu le e frică de lege! Valul de violențe recente, unele cu consecințe grave sau chiar tragice, demonstrează acest lucru”, a afirmat Predoiu.

Demnitarul vorbește despre “instituția interlopului” care ar putea în următorii ani să controleze tot, cum s-a întâmplat și în alte state europene.

“Economia, justiția, drepturile și libertățile vor fi preluate de instituția interlopului. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi el cere taxă de protecție buticarilor, mâine va cere acțiuni la firme de avocați sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel … Și nu o să-i puteți re­fu­za, pentru că vor amenința cu forța, iar dacă jus­tiția nu este mai puternică decât forța lor, vă va fi frică să-i refuzați. Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde și va fi mult mai greu de eradicat mai târziu. Aceste fenomene s-au petrecut în alte state europene, care au avut din greu de luptat cu structuri mafiote lăsate să crească nestingherite”, a declarat Predoiu.

Atenție la clauzele neuzuale!

Revenind la subiectul noului Cod civil, decanul Facultății de Drept, avocatul Flavius Baias, apreciază că anumite clauze neuzuale, precum limitarea răspunderii, denunțarea unila­terală sau suspendarea executării obli­gațiilor, trebuie acceptate în mod expres de către părți, iar soluția este reluarea și semnarea lor în mod distinct la finalul contractelor.

“Dacă un contract conține clauze neuzuale dintre cele prevăzute la articolul 1.203 din noul Cod civil, soluția este ca, la finalul contractului, să fie pevăzut în mod special de genul «Eu, subsemnatul, accept în mod expres clauzele a,b,c» și să fie semnătură separată”, a explicat Baias.

Decanul Facultății de Drept a Universității București a atras atenția că în cazul ofertelor ferme, contractul își produce efecte la mo­mentul acceptării chiar dacă ofertantul nu a luat cunoștință de accept din motive neimpu­tabile.

“Momentul încheierii contractului este cel în care acceptarea ajunge la ofertant. Chiar dacă ofertantul nu ia cunoștință de faptul că a primit acceptarea, contractul se consideră încheiat. Pune sub semnul întrebării posibili­tatea de mișcare a ofertantului, dar este o so­luție echitabilă. În orice caz, este eliminată din perspec­tiva acestei reglementări orice posi­bilitate de se invoca o conduită de rea-credință. Chiar dacă acceptarea a venit prin e-mail și computerul este stricat, ofertantul nu poate să invoce această situație”, a mai explicat Baias.