Casa de avocatură Ionescu și Sava, un jucător de talie medie pe piața locală de profil, a încheiat anul 2012 cu o creștere de aproximativ 5% a cifrei de afaceri, deși așteptările firmei plasau creșterea undeva la 10%-20%.

În 2011, Ionescu și Sava a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 milioane euro și un profit de 0,95 milioane euro.

“Rezultatele (din 2011 – n.red.) au fost influențate și de onorarii de succes, care anul acesta nu au mai venit. Practic, eficiența a fost anul acesta cu mult peste cea de anul trecut, dar în cifre suntem cam în aceeași zonă”, a spus Radu Ionescu, 35 de ani, managing partner al casei de avocatură. Potrivit acestuia, litigiile reprezintă aproximativ 60% din cifra de afaceri a firmei, restul veniturilor fiind obținute din servicii de consultanță.

“Dat fiind mediul din 2012, pentru noi e mare lucru că am reușit să ajungem la cifra de afaceri de anul precedent. Până la 1 septembrie eram cam la 30% din afaceri, iar în lunile septembrie, octombrie și noiembrie am adus restul”, a adăugat Ionescu.

Firma a fost înființată în 2005 de frații Radu și Albert George Ionescu, alături de alți doi parteneri, și în prezent este parte a unui grup care mai include și firmele Casa de Insolvență Ionescu și Sava și Ionescu și Sava Tax SRL. În portofoliul de clienți al firmei se regăsesc companii precum Pfizer, Mercedes-Benz, Novartis, Angelini și Grupo Lar.