Reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, cel mai mare obiectiv care ar urma să fie construit în parteneriat public-privat (PPP) de pe lista celor 17 proiecte prezentate recent de Guvern, are șanse “discutabile” de realizare în forma actuală a Legii PPP, cred unii avocați.
În România nu există în prezent niciun proiect de anvergură care să fie construit după prevederile Legii 178/2010 a parteneriatului public-privat, în contextul în care anul trecut una dintre investițiile care s-ar fi putut realiza în această manieră, autostrada Comarnic-Brașov, a eșuat lamentabil.
Unul dintre semnele de întrebare care se ridică atunci când vine vorba de încadrarea proiectului de la Cernavodă în prevederile Legii PPP este chiar definiția partenerului public, în cazul de față Nuclearelectrica. Deși pe 21 aprilie a fost publicată o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii 178/2010, articolele din lege unde este definit partenerul public nu au fost modificate, acestea fiind în continuare autorități sau instituții publice ori organisme de stat fără caracter comercial. “Este discutabil dacă Nuclearelectrica se încadrează în definiția dată “partenerului public” de Legea PPP, întrucât Nuclearelectrica nu este autoritatea publică sau instituție publică, nici organism al statului”, explică Vlad Peligrad, senior associate în cadrul casei de avocatură Badea Clifford Chance. Mai mult, textul legii arată că partenerul public poate avea personalitate juridică, dar a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial, ceea ce din nou nu este cazul Nuclearelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, care vinde pe piața liberă circa 30% din tot ce produce.
“Este posibil ca un astfel de proiect să nu poată fi implementat în baza Legii PPP din cauza limitelor definiției «partenerului public». Cu toate acestea, dacă se dorește realizarea unui parteneriat public privat între Nuclearelectrica și un investitor privat, în vederea dezvoltării celor două reactoare, un astfel de proiect ar putea fi implementat ca o concesiune de lucrări în temeiul OUG 34/2006 cu îndeplinirea condițiilor expres prevăzute de ordonanță pentru selectarea concesionarului (partenerului privat)”, a mai spus Peligrad.
Pe de altă parte însă, textul legii sugerează indirect că, dacă este vorba de un domeniu relevant, așa cum este energia, dispozițiile Legii PPP pot fi aplicate și pentru concesiunile de lucrări. “Posibilitatea companiilor de stat care desfășoară activități relevante în anumite domenii de a avea, în anumite situații, calitatea de partener public într-un proiect de parteneriat public-privat rezultă indirect din Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010”, spune Vlad Cercel, managing associate al Țuca Zbârcea și Asociații. Firma Țuca Zbârcea și Asociații a încasat câteva milioane de euro ca și consilier al statului în cea mai mare tranzacție PPP de până acum, afacerea eșuată Comarnic-Brașov, când statul nu a primit nicio despăgubire pentru retragerea neașteptată a francezilor de la Vinci.
Reprezentanții celor două case de avocatură nu au precizat până la închiderea ediției dacă acordă consiliere juridică vreunui partener privat implicat alături de statul român în realizarea unor PPP-uri.
Un alt semn de întrebare este faptul că partenerul public participă cu un aport în natură, or, în cadrul companiei de proiect care s-a format pentru construcția celor două reactoare, EnergoNuclear, statul deja a venit cu bani, actuala dilemă fiind de unde se pot atrage capitalurile necesare pentru susținerea participației Nuclearelectrica în această companie.